fbpx
Connect with us

Actualitate

Ucenicia la locul de muncă – norme metodologice

Published

on

Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin HG nr. 855/2013.

Actul normativ reglementează punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 164/2017, prin care a fost modificată Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Hotărârea adoptată astăzi modifică durata minimă a programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, exprimată în ore de pregătire teoretică şi practică, pe niveluri de calificare. Aceste niveluri de calificare au fost modificate prin Legea nr. 164/2017  și acum ucenicia este organizată pentru nivelurile de calificare 2, 3 și 4, astfel: 360 de ore pentru nivelul 2, 720 de ore pentru nivelul 3 și 1.080 de ore pentru nivelul 4.

De asemenea, se prevede că finanţarea formării prin ucenicie la locul de muncă, din fonduri europene structurale şi de investiţii, se realizează conform Ghidului solicitantului și a regulilor de eligibilitate, în vigoare la data încheierii contractului de ucenicie, cu respectarea condițiilor finanțatorului.

Informații suplimentare:

Prin Legea nr. 164/2017 au fost aduse o serie de modificări Legii nr. 279/2005, printre care:

  • stabilirea duratei contractului de ucenicie în funcţie de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, astfel:
    • 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
    • 24 de luni, în cazul unei calificări de nivel 3;
    • 36 de luni pentru o calificare de nivel 4.
  • organizarea uceniciei la locul de muncă pentru nivelurile de calificare 2, 3 şi 4, stabilite conform Cadrului naţional al calificărilor, aprobat prin HG nr. 918/2013;
  • finanţarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă din fonduri europene structurale şi de investiţii şi fonduri publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj;
  • majorarea sumelor de bani acordate angajatorului care încheie un contract de ucenicie, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia, la 1.125 lei/lună, din bugetul asigurărilor de şomaj, în limita fondurilor alocate (până acum angajatorul putea solicita 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate9 ore ago

Cîțu: Ora de educație sexuală va fi obligatorie, cu posibilitate de retragere, ca și religia

Premierul Florin Cîțu tranșează problema introducerii educației sexuale în școli: ora va fi obligatorie, pe modelul opt out (părinții își...

Actualitate9 ore ago

S-a SPÂNZURAT la câteva zile după ce a produs un accident, beat fiind

Un barbat in varsta de 52 de ani din localitatea Valea Grosilor, comuna Vad, si-a luat viata aseara, cuprins cel...

Actualitate9 ore ago

Primăria Câmpia Turzii ia măsuri pe perioada caniculei. Vezi recomandările!

ᴘʀɪᴍĂʀɪᴀ ᴄÂᴍᴘɪᴀ ᴛᴜʀᴢɪɪ ɪᴀ ᴀᴛɪᴛᴜᴅɪɴᴇ – ᴍĂsᴜʀɪ ᴅᴇ ᴀsɪsᴛᴇɴȚĂ Îɴ ᴘᴇʀɪᴏᴀᴅᴀ ᴄᴀɴɪᴄᴜʟᴇɪ Primăria Câmpia Turzii ia măsuri pe perioada caniculei....

Actualitate9 ore ago

Cum poți obține finanțare pentru un business verde?

Sustenabilitatea a devenit în ultimii ani unul dintre ingredientele cheie ale succesului pe termen lung al companiilor și startup-urilor vizionare....

Actualitate9 ore ago

Una dintre cele mai mari companii din China, interesată să investească în Cluj. Vezi în ce domenii!

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit miercuri, 23 iunie 2021, vizita domnului Zhang Jianchao, director pe Europa...

Actualitate9 ore ago

La Cluj-Napoca e cod portocaliu de CANICULĂ. Ce recomandă autoritățile?

Primăria Cluj-Napoca  recomandă cetățenilor să respecte o serie de măsuri, având în vedere transmiterea la nivelul municipiului Cluj-Napoca a codului portocaliu de caniculă...

Actualitate9 ore ago

Tânăr de 19 ani, drogat și fără permis, la volan

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au oprit pentru control...

Actualitate9 ore ago

Continuă realizarea de accese pentru cele peste 2000 de proprietăți situate pe drumurile județene din Cluj

Continuă realizarea de accese pentru cele peste 2000 de proprietăți situate pe drumurile județene din Cluj Consiliul Județean Cluj continuă,...

Actualitate9 ore ago

Avram Gal, vicepreședintele ALDE România: ,,Introducerea propagandei sexo-marxiste în școli expune copiii la un discurs ce nu are nimic a face cu procesul educațional”.

Avram Gal, vicepreședintele ALDE România: ,,Introducerea propagandei sexo-marxiste în școli expune copiii la un discurs ce nu are nimic a...

Actualitate15 ore ago

Cluj: Copiii au aruncat gunoaie pe geamul mașinii apoi au fost siliți să curețe toată zona. Așa se face educație?

Copiii sunt copii și oricât am insista pe educația lor, tot mai greșesc uneori. Important e ca părinții să fie...

Actualitate15 ore ago

Cod Galben de CANICULĂ la Cluj. Se anunță temperaturi de 35 de grade. RECOMANDĂRI

Începând de miercuri, la Cluj va fi valabil un cod galben de caniculă, timp de trei zile. Se vor înregistra...

Actualitateo zi ago

Nou record pentru Salina Turda: peste 10.000 de vizitatori de Rusalii. Primarul transmite doar cuvinte de laudă

A fost stabilit un nou record de vizitare al Salinei Turda în minivacanța de Rusalii. Peste 10.000 de turiști, veniți...

Actualitateo zi ago

Au fost anunțați primii artiști care vin la Untold 2021. Unul dintre ei e Tyga

Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix și David Guetta vor urca pe scena principală de la Untold 2021, anunță...

Actualitateo zi ago

Green Report: 9 tendințe care arată realitatea dură a schimbărilor climatice

Deja nu mai este un secret că Pământul se încălzește. Zeci de ani de date științifice, inclusiv imagini din satelit, arată...

Actualitateo zi ago

A început Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a. Care sunt regulile anul acesta?

Astăzi, 22 iunie 2021, s-a desfășurat prima probă scrisă la Limba și literatura română, din cadrul examenului de Evaluare Națională,...

Actualitateo zi ago

La Cluj se dezvoltă două proiecte de infrastructură spitalicească, unice la nivel național

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a susținut marți, 22 iunie a.c., o conferință de presă în cadrul căreia...

Actualitate2 zile ago

HORNBACH deschide primul magazin la Cluj și angajează peste 100 de persoane

Primul magazin de bricolaj al grupului german Hornbach, din municipiul Cluj-Napoca, va fi ridicat pe o suprafață pe 4 ha...

Actualitate2 zile ago

Vești bune! Și Italia renunță la MASCĂ în aer liber

Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a...

Actualitate2 zile ago

Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu național

Primarul Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu de campioni naționali....

Actualitate2 zile ago

Femeie lovită de autobuz la Cluj. Traversa neregulamentar!

Accident grav pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Un șofer de autobuz a lovit o femeie care nu traversa regulamentar...

Tendințe