fbpx
Connect with us

Actualitate

Taximetriștii AMÂNĂ protestul programat azi în toată țara! Vezi care sunt motivele!

Published

on

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) anunță amânarea protestelor anunțate în București și în principalele orașe, pentru miercuri, 13 decembrie. În urma întâlnirii pe care am avut-o cu ministrul Transporturilor, Felix Stroe, am luat această decizie, deoarece ministrul Transporturilor a promis că în cel mult două săptămâni se va modifica legislația, prin Ordonanță de Urgență, astfel încât să fie eliminată pirateria și să se stopeze activitatea firmelor care fac transport neautorizat.

Peste 5.000 de taximetriști și transportatori rutieri de persoane din București și alți peste 40.000 din toate marile orașe ale țării așteaptă materializarea acestei OUG promise de șapte ani, pentru scoaterea în afara legii a celor care fac transport neautorizat și nelicențiat, periclitând atât activitatea firmelor care respectă legislația în vigoare, cât și viața persoanelor care folosesc transportul rutier.

Protestul nostru a fost anunțat în contextul în care transporturile rutiere, care aduc anual 4,7% din PIB, au fost supuse concurenței neloiale cu sprijinul autorităților statului care au tolerat pirateria și firmele care au funcționat fără să respecte legile.

“Domnul ministru Felix Stroe și-a luat angajamentul ferm ca la ședința de Guvern din data de 20 decembrie sa fie promovată Ordonanța de Urgență care să elimine sintagma “în mod repetat” din legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar și pentru a eradica actvitatea neautorizată și nelicențiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane – de taxi, rent a car și prin curse regulate sau ocazionanle. Așteptăm de mai mulți ani această OUG care să oprească pirateria și activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale. Această OUG trebuie să elimine în primul rând sintagama “în mod repetat” din legea 38/2003, introdusă în anul 2015, astfel încât să facă imposibilă activitatea organelor de control care ar vrea să aplice legile. Prin introduerea acestei sintagme, organele de control sunt obligate să demonstreze mai întâi caracterul repetat al contravenției, înainte de a lua măsurile legale împotriva celor care fac transport de persoane neautorizat și nelicențiat”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte C.O.T.A.R.

În România sunt 110.000 de transportatori, însemnând cei care fac transport în regim de taxi și închiriere, precum și cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate. Toți acești trasnportatori sunt piratați zi de zi de cei care fac concurență neloială și evaziune fiscală. OUG promisă de ministrul Transporturilor va restabili o situație de normalitate și de legalitate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate6 ore ago

Green Report: Majoritatea marilor companii nu au avut inspecții de mediu

Majoritatea companiilor – 59%, dintre care 60% sunt mari contribuabili, nu au făcut până acum obiectul unei inspecții de mediu,...

Actualitate7 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Apuseni COMPLET acoperit de gunoaie. Triste imagini…

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Apuseni a fost complet acoperit de gunoaie. Într-un singur week-end, voluntarii care au...

Actualitate7 ore ago

80% dintre românii care cumpără case preferă să achiziţioneze imobile foarte spaţioase prin credite bancare

Analiză AVBS Credit: 80% dintre românii care apelează la un broker de credite preferă să achiziţioneze imobile foarte spaţioase prin...

Actualitate7 ore ago

USAMV Cluj-Napoca demarează un proiect de medicină veterinară conservaționistă în Arhipeleagul Galapagos

Specialiaștii de la USAMV Cluj-Napoca demarează un proiect de medicină veterinară conservaționistă în Arhipeleagul Galapagos: riscul de transmitere a unor...

Actualitate7 ore ago

Cluj Arena găzduiește, în premieră pentru România, Campionatul European de Atletism

Cluj Arena găzduiește, în premieră pentru România, Campionatul European de Atletism Cluj Arena, stadionul emblemă a Clujului și a întregii...

Actualitate10 ore ago

Alocația copiilor DIFERENȚIATĂ în funcție de venitul părinților. Proiect propus de UDMR

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor...

Actualitate10 ore ago

METEO: Se încălzește la Cluj, însă nu scăpăm de ploi până spre weekend

Marți, furtunile nu părăsesc Clujul, iar maxima anunțată este de 23 grade Celsius. Șansele de ploaie, dar și de furtuni...

Actualitate10 ore ago

La Câmpia Turzii se închid microrampele dedicate deșeurilor vegetale. AMENZI pentru cei care nu colectează selectiv gunoiul!

𝐋𝐚 𝐂â𝐦𝐩𝐢𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐳𝐢𝐢 𝐬𝐞 î𝐧𝐜𝐡𝐢𝐝 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐫𝐚𝐦𝐩𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞ș𝐞𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚𝐥𝐞 În conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.38/2016 și Ordonanța...

Actualitate23 de ore ago

Cluj: 10 persoane rănite în urma unui accident între un microbuz și o autoutilitară

Zece persoane au fost implicate într-un accident produs, luni, între un microbuz și o autoutilitară, între localitățile Bogata de Sus și Bogata...

Actualitate23 de ore ago

Din luna iunie, Câmpia Turzii are un nou operator de salubritate, SUPERCOM

Pe raza Municipiului Câmpia Turzii, activitatea de colectare și transport a deșeurilor nu mai este executată de Compania de Salubritate...

Actualitate23 de ore ago

Minoră din Florești dată dispărută. Ai văzut-o?

AȚI VĂZUT-O? O minoră în vârstă de 14 ani, din comuna Florești, a plecat de la domiciliu, în data de...

Actualitate24 de ore ago

Au fost finalizate lucrările de asfaltare drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare

Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea drumului județean 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean...

Actualitateo zi ago

Accident GROAZNIC, cu 17 victime, pe autostrada A1. A fost activat Planul Roșu de intervenție

O persoană a murit și alte 16 au fost rănite într-un accident produs în noaptea de duminică spre luni pe...

Actualitateo zi ago

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești dacă vrei să fii donator de sânge!

În fiecare an, pe data de 14 iunie, se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, un...

Actualitateo zi ago

Cluj: Număr impresionant de vizitatori la muzee, chiar și în vreme de pandemie

Număr impresionant de vizitatori la muzee, chiar și în vreme de pandemie Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au...

Actualitateo zi ago

14 permise reținute de polițiștii din Turda, în cadrul unei acțiuni rutiere

În perioada 12 – 13 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, împreună cu cei ai Secţiei 9 Poliţie...

Actualitateo zi ago

Un hoț de 15 ani a jefuit o grădiniță din Câmpia Turzii. A furat tot ce a prins

La data de 11 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate,  poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Tuzii...

Actualitateo zi ago

METEO: Vremea se menține instabilă în luna Iunie. Va ploua câteva zile la Cluj

Meteorologii ANM au anunțat vremea pentru următoarele două săptămâni. Astfel, vremea se încălzește treptat, însă nu scăpăm nici de ploi....

Actualitate2 zile ago

Un tânăr de 30 de ani a căzut de la etaj, în Florești. Vecinii spun că ștergea geamurile

Un bărbat a ajuns la spital cu răni grave după ce a căzut de la etaj. Incidentul a avut loc...

Actualitate2 zile ago

TRAGEDIE în Muntele Rece. Un tânăr a decedat într-un mod cumplit, chiar de ziua lui

Un accident mortal a avut loc în dimineața de duminică în jurul orei 6 , în localitatea clujeană Muntele Rece....

Tendințe