fbpx
Connect with us

Actualitate

Sorin Grindeanu: Creșterea economică de 5,7%, o confirmare a faptului că măsurile luate de Guvern sunt cele corecte

Published

on

Creșterea economică de 5,7% înregistrată în primul trimestru al anului 2017, comparativ cu primul trimestru 2016, o evoluție care depășește așteptările analiștilor și ale organismelor internaționale FMI, BM, CE, este o confirmare a măsurilor economice luate de Guvern.

România a înregistrat astfel, în primul trimestru al acestui an, cea mai mare   creștere economică din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate astăzi de Eurostat.

Guvernul va continua să susțină tendința de creștere economică prin stimularea investițiilor publice, accelerarea atragerii de fonduri europene și îmbunătățirea colectării și reducerii evaziunii fiscale. Creșterea economică este și rezultatul încrederii mediului de afaceri în măsurile economice anunțate de Guvern pentru perioada următoare  – între care Legea prevenției, înființarea Fondului Suveran de Investiții –  dovedită inclusiv prin indicatorii de încredere calculați de Comisia Europeană.

“Pentru 2017, ne-am propus să atragem fonduri europene consistente în economia românească, respectiv 5,2 miliarde euro. Totodată, monitorizez personal, prin întâlniri de lucru săptămânale, îmbunătățirea colectării și combaterea evaziunii fiscale. Sunt pârghii prin care susținem ritmul de creștere economică, astfel încât evoluția economiei să fie resimțită în viața de zi cu zi a românilor”, consideră premierul Sorin Grindeanu.

Rata creșterii economice de 5,7%, mai mare decât cifra estimată pentru întreg anul 2017, respectiv 5,2%, a fost anticipată de alte evoluții pozitive din economie:

  • Exporturile au ajuns la un maxim istoric record în luna martie 2017 adică la 5,7 miliarde euro.
  • În primele 4 luni ale anului s-au creat peste 100.000 de noi locuri de muncă stabile.
  • Producția industrială are rate de creștere ridicate – o evoluție pozitivă are industria prelucrătoare/industrii medium și high tech.
  • Rata șomajului se află la un minim istoric de după 1989.
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate3 ore ago

HORNBACH deschide primul magazin la Cluj și angajează peste 100 de persoane

Primul magazin de bricolaj al grupului german Hornbach, din municipiul Cluj-Napoca, va fi ridicat pe o suprafață pe 4 ha...

Actualitate3 ore ago

Vești bune! Și Italia renunță la MASCĂ în aer liber

Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a...

Actualitate4 ore ago

Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu național

Primarul Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu de campioni naționali....

Actualitate21 de ore ago

Femeie lovită de autobuz la Cluj. Traversa neregulamentar!

Accident grav pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Un șofer de autobuz a lovit o femeie care nu traversa regulamentar...

Actualitate21 de ore ago

Scene scandaloase într-un club din Cluj. Fată inconștientă abuzată sexual în văzul tuturor

Un tânăr a fost filmat într-un club clujean în timp ce abuza o tânără inconștientă, cel mai probabil beată.  Bărbatul...

Actualitate21 de ore ago

Primăria Câmpia Turzii: Rămas bun, domnule judecător!

Rămas bun, domnule judecător!Comunitatea de la Câmpia Turzii a pierdut, astăzi, un om de mare valoare și un profesionist desăvârșit,...

Actualitate21 de ore ago

Ministrul Sănătății: Tulpina indiană SARS-COV2 va fi predominantă în România. Spitalele sunt pregătite!

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat sâmbătă că tulpina indiană a SARS-CoV-2 poate deveni predominantă şi în România, ea afirmând...

Actualitate21 de ore ago

Pleci în vacanță în Grecia? Vezi aici tot ce trebuie să știi despre restricții și ce te așteaptă la vamă!

Weekend-ul trecut, sute de turiști români au așteptat ore în șir la cozi la punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a intra în...

Actualitate22 de ore ago

METEO: Vine CANICULA! Se mențin însă avertizările de ploi torențiale

Ploile și vijeliile vor persista, iar meteorologii au emis noi avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru...

Actualitate22 de ore ago

NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj și doar 26 la nivel național. Am scăpat de pandemie?

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj. Am scăpat de pandemie? 🔴...

Actualitate22 de ore ago

Românii care pleacă în Spania NU mai au nevoie de test PCR. Se completează totuși un formular de sănătate

Spania a scos România din categoria statelor cu risc de infectare. Românii ajunși în Spania cu avionul nu mai trebuie...

Actualitate22 de ore ago

Mai mulți șoferi din Cluj au fost prinși BĂUȚI la volan în minivacanța de Rusalii

La data de 19 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru 24 de ore un...

Actualitate2 zile ago

Tânără de 20 de ani rănită după ce a căzut în lacul Tarnița. Au salvat-o pompierii

O tânără de 20 de ani a căzut sâmbătă în Lacul Tarnița. A fost nevoie de intervenția pompierilor, scrie Stiri...

Actualitate2 zile ago

Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj 🔴 Efective angrenate (polițiști,...

Actualitate2 zile ago

Rusalii 2021. Tradiții și obiceiuri românești. Ce semnifică Rusaliile?

Rusalii 2021. Creștinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică...

Actualitate2 zile ago

Două focare de pestă porcină africană la Cluj

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a identificat două focare de pestă porcină africană la Cluj.  Două focare de...

Actualitate3 zile ago

Aeroportul Internaţional Cluj anunţă două noi zboruri operate de compania aeriană Blue Air

Cluj-Napoca, 18 iunie 2021: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță debutul a două noi destinații de vacanţă, Burgas (Bulgaria) și Constanța, operate de...

Actualitate3 zile ago

Urs lovit de mașină şi lăsat să moară, în Cluj. A agonizat ore întregi pe marginea drumului

Un urs a fost lovit de o mașină, pe un drum din Cluj, iar apoi șoferul și-a continuat drumul ca...

Actualitate3 zile ago

Dosar penal pentru un băiat de 16 ani din Călărași: a făcut accident conducând un autoturism neînmatriculat

Un băiat de 16 ani din Călărași a condus o mașină care avea plăcuțele de înmatriculare false, și a produs...

Actualitate3 zile ago

Alertă de INUNDAȚII. Cod portocaliu de viituri pentru mai multe râuri din țară. Și Clujul a primit mesaje RoAlert

Este alertă de tip cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 25 de judeţe până luni. Hidrologii au mai emis...

Tendințe