fbpx
Connect with us

Actualitate

O nouă acțiune de dezinsecţie pe domeniul public și privat la Cluj Napoca

Published

on

Primăria Cluj-Napoca va efectua, în perioada 6 – 30 iunie 2017, o nouă acţiune de dezinsecţie pe domeniul public și privat. Aceasta se va desfăşura între orele 21.00 – 06.00. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata prevazută se va decala și/sau prelungi.

Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, actiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Cluj-Napoca, să efectueze tratamente de dezinsecţie în subsoluri, casa scării de la blocuri, depozite de anvelope uzate etc în această perioadă.

 

Produsele folosite în acțiunea de dezinsecție sunt K”OTHRINE PROFI EC 250 – substanță pentru combaterea adulților, inclusiv a speciei Aedes Albopictus, responsabilă pentru răspândirea virusului Zika, și VECTOBAC WG – produs insecticid special conceput pentru combaterea țânțarilor aflați în stadiul de larvă. Produsele sunt avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Natională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xn respectiv Xi de toxicitate și se regasesc in Registrul Național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană. În caz de ingerare accidentală, antidotul este vitamina K1 și se găsește la Spitalul de Urgență Cluj.

 

 Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale:

  • Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor (republicată);
  • Ordinul 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de deratizare, dezinsecție și dezinfecție din municipiul Cluj-Napoca, aprobat prin HCL nr. 350/2015.

 

Activitatea de dezinsecţie este realizată de firma S.C. CORAL IMPEX S.R.L., conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul Cluj-Napoca.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate6 ore ago

Cîțu: Ora de educație sexuală va fi obligatorie, cu posibilitate de retragere, ca și religia

Premierul Florin Cîțu tranșează problema introducerii educației sexuale în școli: ora va fi obligatorie, pe modelul opt out (părinții își...

Actualitate6 ore ago

S-a SPÂNZURAT la câteva zile după ce a produs un accident, beat fiind

Un barbat in varsta de 52 de ani din localitatea Valea Grosilor, comuna Vad, si-a luat viata aseara, cuprins cel...

Actualitate6 ore ago

Primăria Câmpia Turzii ia măsuri pe perioada caniculei. Vezi recomandările!

ᴘʀɪᴍĂʀɪᴀ ᴄÂᴍᴘɪᴀ ᴛᴜʀᴢɪɪ ɪᴀ ᴀᴛɪᴛᴜᴅɪɴᴇ – ᴍĂsᴜʀɪ ᴅᴇ ᴀsɪsᴛᴇɴȚĂ Îɴ ᴘᴇʀɪᴏᴀᴅᴀ ᴄᴀɴɪᴄᴜʟᴇɪ Primăria Câmpia Turzii ia măsuri pe perioada caniculei....

Actualitate6 ore ago

Cum poți obține finanțare pentru un business verde?

Sustenabilitatea a devenit în ultimii ani unul dintre ingredientele cheie ale succesului pe termen lung al companiilor și startup-urilor vizionare....

Actualitate6 ore ago

Una dintre cele mai mari companii din China, interesată să investească în Cluj. Vezi în ce domenii!

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit miercuri, 23 iunie 2021, vizita domnului Zhang Jianchao, director pe Europa...

Actualitate7 ore ago

La Cluj-Napoca e cod portocaliu de CANICULĂ. Ce recomandă autoritățile?

Primăria Cluj-Napoca  recomandă cetățenilor să respecte o serie de măsuri, având în vedere transmiterea la nivelul municipiului Cluj-Napoca a codului portocaliu de caniculă...

Actualitate7 ore ago

Tânăr de 19 ani, drogat și fără permis, la volan

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au oprit pentru control...

Actualitate7 ore ago

Continuă realizarea de accese pentru cele peste 2000 de proprietăți situate pe drumurile județene din Cluj

Continuă realizarea de accese pentru cele peste 2000 de proprietăți situate pe drumurile județene din Cluj Consiliul Județean Cluj continuă,...

Actualitate7 ore ago

Avram Gal, vicepreședintele ALDE România: ,,Introducerea propagandei sexo-marxiste în școli expune copiii la un discurs ce nu are nimic a face cu procesul educațional”.

Avram Gal, vicepreședintele ALDE România: ,,Introducerea propagandei sexo-marxiste în școli expune copiii la un discurs ce nu are nimic a...

Actualitate13 ore ago

Cluj: Copiii au aruncat gunoaie pe geamul mașinii apoi au fost siliți să curețe toată zona. Așa se face educație?

Copiii sunt copii și oricât am insista pe educația lor, tot mai greșesc uneori. Important e ca părinții să fie...

Actualitate13 ore ago

Cod Galben de CANICULĂ la Cluj. Se anunță temperaturi de 35 de grade. RECOMANDĂRI

Începând de miercuri, la Cluj va fi valabil un cod galben de caniculă, timp de trei zile. Se vor înregistra...

Actualitateo zi ago

Nou record pentru Salina Turda: peste 10.000 de vizitatori de Rusalii. Primarul transmite doar cuvinte de laudă

A fost stabilit un nou record de vizitare al Salinei Turda în minivacanța de Rusalii. Peste 10.000 de turiști, veniți...

Actualitateo zi ago

Au fost anunțați primii artiști care vin la Untold 2021. Unul dintre ei e Tyga

Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix și David Guetta vor urca pe scena principală de la Untold 2021, anunță...

Actualitateo zi ago

Green Report: 9 tendințe care arată realitatea dură a schimbărilor climatice

Deja nu mai este un secret că Pământul se încălzește. Zeci de ani de date științifice, inclusiv imagini din satelit, arată...

Actualitateo zi ago

A început Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a. Care sunt regulile anul acesta?

Astăzi, 22 iunie 2021, s-a desfășurat prima probă scrisă la Limba și literatura română, din cadrul examenului de Evaluare Națională,...

Actualitateo zi ago

La Cluj se dezvoltă două proiecte de infrastructură spitalicească, unice la nivel național

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a susținut marți, 22 iunie a.c., o conferință de presă în cadrul căreia...

Actualitate2 zile ago

HORNBACH deschide primul magazin la Cluj și angajează peste 100 de persoane

Primul magazin de bricolaj al grupului german Hornbach, din municipiul Cluj-Napoca, va fi ridicat pe o suprafață pe 4 ha...

Actualitate2 zile ago

Vești bune! Și Italia renunță la MASCĂ în aer liber

Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a...

Actualitate2 zile ago

Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu național

Primarul Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu de campioni naționali....

Actualitate2 zile ago

Femeie lovită de autobuz la Cluj. Traversa neregulamentar!

Accident grav pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Un șofer de autobuz a lovit o femeie care nu traversa regulamentar...

Tendințe