fbpx
Connect with us

Actualitate

Minori prinși de polițiști cu mai mult de 800 de petarde asupra lor!

Published

on

Vineri, 8 decembrie a.c., polițiștii Secţei nr.5 de Poliţie rurală Oradea – Post Poliție Oşorhei,  au depistat doi minori de 13 și 14 ani, ambii din localitatea Oșorhei, județul Bihor, care aveau asupra lor 801 petarde‚ articole pirotehnice interzise la deţinere, comercializare şi folosire.

Obiectele pirotehnice interzise au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal. Cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Reamintim cetăţenilor faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

 De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Poliţiștii bihoreni vă reamintesc că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

 

  1. a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

 

  1. b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

 

  1. c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

 

  1. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

 

  1. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

 

  1. f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

 

  1. g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

 

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Cetăţenii sunt atenţionaţi că poliţiştii vor acţiona pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale. Pentru a preveni incidentele neplăcute şi chiar victimizarea populaţiei prin folosirea unor obiecte pirotehnice neconforme noilor prevederi legislative, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetăţenii sunt rugaţi să achiziţioneze obiectele pirotehnice permise de lege doar de la societăţi autorizate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate7 minute ago

Tineri amenințați cu cuțitul la o terasă din Cluj-Napoca. Atacatorul era puțin ,,agitat”

Câțiva clujeni care petreceau o seară liniștită pe o terasă din Piața Unirii, Cluj-Napoca, au fost amenințați de un individ,...

Actualitate22 de minute ago

Câmpia Turzii: Dezinsecție împotriva căpușelor în Parcul Municipal (BERC)

Dezinsecție împotriva căpușelor în Parcul Municipal (BERC), din Câmpia Turzii. În această seară, orele 22:00, în măsura în care vremea...

Actualitate27 de minute ago

Urmărit internațional de autorităţile britanice pentru viol, agresiune sexuală și furt, prins în Bihor

Urmărit internațional, căutat de autorităţile britanice pentru viol, agresiune sexuală și furt, depistat de poliţiştii bihoreni. Marți, 15 iunie a.c.,...

Actualitate32 de minute ago

Au demarat lucrări de întreținere pe drumul județean Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie

Au demarat lucrări de întreținere pe DJ 161A Apahida – Cojocna – Iuriu de Câmpie Acestea se vor finaliza cu...

Actualitate35 de minute ago

Accident groaznic în apropiere de Cluj. Un camion a ars în întregime

Marți, 15 iunie a.c., la ora 08.40, pe D.N. 79, în afara localității bihorene Leș, un bărbat de 43 de...

Actualitateo zi ago

Green Report: Majoritatea marilor companii nu au avut inspecții de mediu

Majoritatea companiilor – 59%, dintre care 60% sunt mari contribuabili, nu au făcut până acum obiectul unei inspecții de mediu,...

Actualitateo zi ago

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Apuseni COMPLET acoperit de gunoaie. Triste imagini…

Unul dintre cele mai frumoase lacuri din Apuseni a fost complet acoperit de gunoaie. Într-un singur week-end, voluntarii care au...

Actualitateo zi ago

80% dintre românii care cumpără case preferă să achiziţioneze imobile foarte spaţioase prin credite bancare

Analiză AVBS Credit: 80% dintre românii care apelează la un broker de credite preferă să achiziţioneze imobile foarte spaţioase prin...

Actualitateo zi ago

USAMV Cluj-Napoca demarează un proiect de medicină veterinară conservaționistă în Arhipeleagul Galapagos

Specialiaștii de la USAMV Cluj-Napoca demarează un proiect de medicină veterinară conservaționistă în Arhipeleagul Galapagos: riscul de transmitere a unor...

Actualitateo zi ago

Cluj Arena găzduiește, în premieră pentru România, Campionatul European de Atletism

Cluj Arena găzduiește, în premieră pentru România, Campionatul European de Atletism Cluj Arena, stadionul emblemă a Clujului și a întregii...

Actualitateo zi ago

Alocația copiilor DIFERENȚIATĂ în funcție de venitul părinților. Proiect propus de UDMR

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat luni că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor...

Actualitateo zi ago

METEO: Se încălzește la Cluj, însă nu scăpăm de ploi până spre weekend

Marți, furtunile nu părăsesc Clujul, iar maxima anunțată este de 23 grade Celsius. Șansele de ploaie, dar și de furtuni...

Actualitateo zi ago

La Câmpia Turzii se închid microrampele dedicate deșeurilor vegetale. AMENZI pentru cei care nu colectează selectiv gunoiul!

𝐋𝐚 𝐂â𝐦𝐩𝐢𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐳𝐢𝐢 𝐬𝐞 î𝐧𝐜𝐡𝐢𝐝 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐫𝐚𝐦𝐩𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞ș𝐞𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐞𝐠𝐞𝐭𝐚𝐥𝐞 În conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.38/2016 și Ordonanța...

Actualitate2 zile ago

Cluj: 10 persoane rănite în urma unui accident între un microbuz și o autoutilitară

Zece persoane au fost implicate într-un accident produs, luni, între un microbuz și o autoutilitară, între localitățile Bogata de Sus și Bogata...

Actualitate2 zile ago

Din luna iunie, Câmpia Turzii are un nou operator de salubritate, SUPERCOM

Pe raza Municipiului Câmpia Turzii, activitatea de colectare și transport a deșeurilor nu mai este executată de Compania de Salubritate...

Actualitate2 zile ago

Minoră din Florești dată dispărută. Ai văzut-o?

AȚI VĂZUT-O? O minoră în vârstă de 14 ani, din comuna Florești, a plecat de la domiciliu, în data de...

Actualitate2 zile ago

Au fost finalizate lucrările de asfaltare drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare

Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea drumului județean 161A Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean...

Actualitate2 zile ago

Accident GROAZNIC, cu 17 victime, pe autostrada A1. A fost activat Planul Roșu de intervenție

O persoană a murit și alte 16 au fost rănite într-un accident produs în noaptea de duminică spre luni pe...

Actualitate2 zile ago

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Vezi ce condiții trebuie să îndeplinești dacă vrei să fii donator de sânge!

În fiecare an, pe data de 14 iunie, se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, un...

Actualitate2 zile ago

Cluj: Număr impresionant de vizitatori la muzee, chiar și în vreme de pandemie

Număr impresionant de vizitatori la muzee, chiar și în vreme de pandemie Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au...

Tendințe