fbpx
Connect with us

Actualitate

Convenția Carpatica pentru Turism Durabil, la Brașov

Published

on

Cea de-a 9-a întâlnire a Grupului de Lucru pentru Turism Durabil din cadrul Convenției Carpatice are loc în perioada 12-14 septembrie 2017, la Brașov, în organizarea Centrului România al Platormei Comune pentru Turism Durabil.

Participă 27 de oficiali guvernamentali, specialiști în domeniul turismului și reprezentanți ai unor asociații de profil din Austria, Germania, Ucraina, Polonia, Ucraina, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, în frunte cu Harald Egerer, șeful Secretariatului Convenției Carpatice de la Viena. Sunt prezenți reprezentanți de la Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Ministerul Turismului, Ministerul Mediului, Facultatea de Geografie a Universității București, WWF România și Consiliul Județean Brașov.

Președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a precizat în deschiderea lucrărilor că „avem un interes prioritar în creșterea efectivă a nivelului de integrare între turism și celelalte sectoare economico-sociale, dar și în ceea ce privește conștientizarea, conservarea și dezvoltarea tuturor tipurilor de turism durabil care se pot practica în Munții Carpați”.

Discuțiile se axează pe activitatea desfășurată de Centrul România al Platormei Comune pentru Turism Durabil, inaugurat în 10 mai 2017, la Brașov. Sunt analizate sarcinile asumate pe următorii trei ani, modul în care Centrul România și-a propus să colaboreze cu entitățile similare din Polonia și Ucraina și felul în care pot fi integrate în activitate toate țările carpatice. O altă chestiune abordată se referă la deciziile care urmează să fie adoptate  la Conferința Părților Convenției Carpatice, care va avea loc la Lillafured (Ungaria), în perioada 10 – 12 octombrie 2017.

Nu în ultimul rând, participanții discută despre metodologia elaborării și implementării Strategiei pentru dezvoltarea turismului durabil în Carpați și analizează un set de posibil indicatori de măsurare a impactului, pozitiv sau negativ, al activităților de turism în destinația Munții Carpați.

 

Convenția Carpatica stabilește cadrul general de cooperare în domenii precum: conservarea biodiversității, amenajarea teritoriului, managementul resurselor de apă, agricultură și silvicultură, transport, turism, industrie și energie. România a devenit țară semnatară a Convenției Carpatice în anul 2006, asumându-și obiectivul general al acesteia – cooperarea în vederea păstrării și dezvoltării durabile a arealului Munților Carpați, pentru îmbunătățirea calității vieții populațiilor locale și conservarea valorilor naturale și culturale. Din anul 2014 România și-a însușit prevederile Protocolului privind Turismul Durabil și Strategiei pentru Dezvoltarea Turismului Durabil. Obiectivele majore ale acestei strategii dedicate turismului sunt: creșterea efectivă a nivelului de integrare dintre turism și alte sectoare relevante, respectiv elemente socio-culturale și ecologice, economice, creșterea participării publice, conștientizării și conservării interesului față de turismul în Carpați.

 

În cadrul Centrului România al Platormei Comune pentru Turism Durabil sunt identificate cele mai bune modalități de întărire a cooperării tuturor actorilor implicați în sectorul turistic, care își desfășoară activitatea în zona montană din România. Acțiunile cuprinse în Strategia de Dezvoltare Durabilă a Convenției Carpatice vor fi adaptate la nevoile naționale, se vor căuta sursele de finanțare pentru implementarea unor proiecte de dezvoltare a turismului durabil împreună cu țările vecine membre ale Convenției Carpatice și vor fi sprijinite grupurile operative de turism din țară în implementarea inițiativelor acestora, dezvoltarea de produse, branding și certificare, marketing și promovare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate4 ore ago

HORNBACH deschide primul magazin la Cluj și angajează peste 100 de persoane

Primul magazin de bricolaj al grupului german Hornbach, din municipiul Cluj-Napoca, va fi ridicat pe o suprafață pe 4 ha...

Actualitate4 ore ago

Vești bune! Și Italia renunță la MASCĂ în aer liber

Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a...

Actualitate4 ore ago

Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu național

Primarul Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu de campioni naționali....

Actualitate22 de ore ago

Femeie lovită de autobuz la Cluj. Traversa neregulamentar!

Accident grav pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Un șofer de autobuz a lovit o femeie care nu traversa regulamentar...

Actualitate22 de ore ago

Scene scandaloase într-un club din Cluj. Fată inconștientă abuzată sexual în văzul tuturor

Un tânăr a fost filmat într-un club clujean în timp ce abuza o tânără inconștientă, cel mai probabil beată.  Bărbatul...

Actualitate22 de ore ago

Primăria Câmpia Turzii: Rămas bun, domnule judecător!

Rămas bun, domnule judecător!Comunitatea de la Câmpia Turzii a pierdut, astăzi, un om de mare valoare și un profesionist desăvârșit,...

Actualitate22 de ore ago

Ministrul Sănătății: Tulpina indiană SARS-COV2 va fi predominantă în România. Spitalele sunt pregătite!

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat sâmbătă că tulpina indiană a SARS-CoV-2 poate deveni predominantă şi în România, ea afirmând...

Actualitate22 de ore ago

Pleci în vacanță în Grecia? Vezi aici tot ce trebuie să știi despre restricții și ce te așteaptă la vamă!

Weekend-ul trecut, sute de turiști români au așteptat ore în șir la cozi la punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a intra în...

Actualitate22 de ore ago

METEO: Vine CANICULA! Se mențin însă avertizările de ploi torențiale

Ploile și vijeliile vor persista, iar meteorologii au emis noi avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru...

Actualitate22 de ore ago

NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj și doar 26 la nivel național. Am scăpat de pandemie?

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj. Am scăpat de pandemie? 🔴...

Actualitate23 de ore ago

Românii care pleacă în Spania NU mai au nevoie de test PCR. Se completează totuși un formular de sănătate

Spania a scos România din categoria statelor cu risc de infectare. Românii ajunși în Spania cu avionul nu mai trebuie...

Actualitate23 de ore ago

Mai mulți șoferi din Cluj au fost prinși BĂUȚI la volan în minivacanța de Rusalii

La data de 19 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru 24 de ore un...

Actualitate2 zile ago

Tânără de 20 de ani rănită după ce a căzut în lacul Tarnița. Au salvat-o pompierii

O tânără de 20 de ani a căzut sâmbătă în Lacul Tarnița. A fost nevoie de intervenția pompierilor, scrie Stiri...

Actualitate2 zile ago

Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj 🔴 Efective angrenate (polițiști,...

Actualitate2 zile ago

Rusalii 2021. Tradiții și obiceiuri românești. Ce semnifică Rusaliile?

Rusalii 2021. Creștinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică...

Actualitate2 zile ago

Două focare de pestă porcină africană la Cluj

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a identificat două focare de pestă porcină africană la Cluj.  Două focare de...

Actualitate3 zile ago

Aeroportul Internaţional Cluj anunţă două noi zboruri operate de compania aeriană Blue Air

Cluj-Napoca, 18 iunie 2021: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță debutul a două noi destinații de vacanţă, Burgas (Bulgaria) și Constanța, operate de...

Actualitate3 zile ago

Urs lovit de mașină şi lăsat să moară, în Cluj. A agonizat ore întregi pe marginea drumului

Un urs a fost lovit de o mașină, pe un drum din Cluj, iar apoi șoferul și-a continuat drumul ca...

Actualitate3 zile ago

Dosar penal pentru un băiat de 16 ani din Călărași: a făcut accident conducând un autoturism neînmatriculat

Un băiat de 16 ani din Călărași a condus o mașină care avea plăcuțele de înmatriculare false, și a produs...

Actualitate3 zile ago

Alertă de INUNDAȚII. Cod portocaliu de viituri pentru mai multe râuri din țară. Și Clujul a primit mesaje RoAlert

Este alertă de tip cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 25 de judeţe până luni. Hidrologii au mai emis...

Tendințe