fbpx
Connect with us

Actualitate

Continuă lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 107R Muntele Băişorii – Muntele Mare (pârtia de schi Buscat)

Published

on

Consiliul Judeţean Cluj aduce în atenția publicului interesat faptul că lucrările de modernizare şi reabilitare a drumului județean care leagă Stațiunea Muntele Băișorii de Pârtia de schi Buscat, continuă cu o serie de lucrări de mare amploare şi complexitate, având în vedere formele de relief deosebite și condițiile meteorologice imprevizibile, specifice zonei.

Astfel, lucrările de modernizare a sectorului de drum județean 107R, care traversează partea estică a Munților Apuseni, continuă în acest moment cu o serie de lucrări constând în realizarea de ziduri de sprijin din zidărie şi beton, necesare reţinerii terenului (pământ, roci, umpluturi) şi a apei. Aceste structuri masive de susţinere, în înălțime de până la 3 metri, sunt absolut necesare în zona montană datorită componenței instabile a solului, rolul lor fiind acela de a rezista împingerii pământului prin propria lui greutate.

Având în vedere că perioada favorabilă derulării de lucrări pe acest sector strategic de drum județean este destul de scurtă, am solicitat tuturor factorilor responsabili să continue lucrările într-un ritm susținut, fără a face însă rabat de la calitate. Sunt încrezător că, la finalizarea acestei investiții, numărul turiștilor care vor urca spre Muntele Mare, atât iarna, cât și în sezonul cald, va fi din ce în ce mai mare, astfel încât posibilităţile de dezvoltare a zonei vor fi semnificativ înlesnite”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Amintim în acest context faptul că lucrările de modernizare propriu-zise la tronsonul drumului judeţean 107R Muntele Băişorii – Muntele Mare (pârtia de schi Buscat) au debutat în cursul anului 2016 şi au constat în montarea a nouă podeţe, profilarea şi lărgirea platformei de drum, precum şi realizarea de fundaţii adâncite pe mai multe porțiuni de drum. Ulterior, în primăvara acestui an, în condiții meteorologice favorabile, lucrările de reabilitare au continuat cu aşterneri de strat de balast pe mai multe tronsoane situate pe un sector de drum în lungime de 3,5 kilometri.

Până la finalizarea completă a proiectului, lucrările vor continua cu aşternere de strat de balast pe restul sectoarelor de drum, aşternere de strat de piatră spartă, ziduri de sprijin, şanţuri betonate şi şanţuri de pământ, covor asfaltic în două straturi (binder şi strat de uzură) şi semnalizare rutieră pe întregul sector de drum vizat în lungime totală de peste 8 kilometri, mai exact de la kilometrul 47+350 până la kilometrul 55+650.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate3 ore ago

Cîțu: Ora de educație sexuală va fi obligatorie, cu posibilitate de retragere, ca și religia

Premierul Florin Cîțu tranșează problema introducerii educației sexuale în școli: ora va fi obligatorie, pe modelul opt out (părinții își...

Actualitate3 ore ago

S-a SPÂNZURAT la câteva zile după ce a produs un accident, beat fiind

Un barbat in varsta de 52 de ani din localitatea Valea Grosilor, comuna Vad, si-a luat viata aseara, cuprins cel...

Actualitate3 ore ago

Primăria Câmpia Turzii ia măsuri pe perioada caniculei. Vezi recomandările!

ᴘʀɪᴍĂʀɪᴀ ᴄÂᴍᴘɪᴀ ᴛᴜʀᴢɪɪ ɪᴀ ᴀᴛɪᴛᴜᴅɪɴᴇ – ᴍĂsᴜʀɪ ᴅᴇ ᴀsɪsᴛᴇɴȚĂ Îɴ ᴘᴇʀɪᴏᴀᴅᴀ ᴄᴀɴɪᴄᴜʟᴇɪ Primăria Câmpia Turzii ia măsuri pe perioada caniculei....

Actualitate3 ore ago

Cum poți obține finanțare pentru un business verde?

Sustenabilitatea a devenit în ultimii ani unul dintre ingredientele cheie ale succesului pe termen lung al companiilor și startup-urilor vizionare....

Actualitate3 ore ago

Una dintre cele mai mari companii din China, interesată să investească în Cluj. Vezi în ce domenii!

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit miercuri, 23 iunie 2021, vizita domnului Zhang Jianchao, director pe Europa...

Actualitate3 ore ago

La Cluj-Napoca e cod portocaliu de CANICULĂ. Ce recomandă autoritățile?

Primăria Cluj-Napoca  recomandă cetățenilor să respecte o serie de măsuri, având în vedere transmiterea la nivelul municipiului Cluj-Napoca a codului portocaliu de caniculă...

Actualitate3 ore ago

Tânăr de 19 ani, drogat și fără permis, la volan

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au oprit pentru control...

Actualitate3 ore ago

Continuă realizarea de accese pentru cele peste 2000 de proprietăți situate pe drumurile județene din Cluj

Continuă realizarea de accese pentru cele peste 2000 de proprietăți situate pe drumurile județene din Cluj Consiliul Județean Cluj continuă,...

Actualitate4 ore ago

Avram Gal, vicepreședintele ALDE România: ,,Introducerea propagandei sexo-marxiste în școli expune copiii la un discurs ce nu are nimic a face cu procesul educațional”.

Avram Gal, vicepreședintele ALDE România: ,,Introducerea propagandei sexo-marxiste în școli expune copiii la un discurs ce nu are nimic a...

Actualitate9 ore ago

Cluj: Copiii au aruncat gunoaie pe geamul mașinii apoi au fost siliți să curețe toată zona. Așa se face educație?

Copiii sunt copii și oricât am insista pe educația lor, tot mai greșesc uneori. Important e ca părinții să fie...

Actualitate10 ore ago

Cod Galben de CANICULĂ la Cluj. Se anunță temperaturi de 35 de grade. RECOMANDĂRI

Începând de miercuri, la Cluj va fi valabil un cod galben de caniculă, timp de trei zile. Se vor înregistra...

Actualitateo zi ago

Nou record pentru Salina Turda: peste 10.000 de vizitatori de Rusalii. Primarul transmite doar cuvinte de laudă

A fost stabilit un nou record de vizitare al Salinei Turda în minivacanța de Rusalii. Peste 10.000 de turiști, veniți...

Actualitateo zi ago

Au fost anunțați primii artiști care vin la Untold 2021. Unul dintre ei e Tyga

Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix și David Guetta vor urca pe scena principală de la Untold 2021, anunță...

Actualitateo zi ago

Green Report: 9 tendințe care arată realitatea dură a schimbărilor climatice

Deja nu mai este un secret că Pământul se încălzește. Zeci de ani de date științifice, inclusiv imagini din satelit, arată...

Actualitateo zi ago

A început Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a. Care sunt regulile anul acesta?

Astăzi, 22 iunie 2021, s-a desfășurat prima probă scrisă la Limba și literatura română, din cadrul examenului de Evaluare Națională,...

Actualitateo zi ago

La Cluj se dezvoltă două proiecte de infrastructură spitalicească, unice la nivel național

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a susținut marți, 22 iunie a.c., o conferință de presă în cadrul căreia...

Actualitateo zi ago

HORNBACH deschide primul magazin la Cluj și angajează peste 100 de persoane

Primul magazin de bricolaj al grupului german Hornbach, din municipiul Cluj-Napoca, va fi ridicat pe o suprafață pe 4 ha...

Actualitateo zi ago

Vești bune! Și Italia renunță la MASCĂ în aer liber

Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a...

Actualitateo zi ago

Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu național

Primarul Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu de campioni naționali....

Actualitate2 zile ago

Femeie lovită de autobuz la Cluj. Traversa neregulamentar!

Accident grav pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Un șofer de autobuz a lovit o femeie care nu traversa regulamentar...

Tendințe