fbpx

CJ Cluj sprijină financiar organizarea Olimpiadei Internaționale de Matematică

LISTA celor 38 de drumuri clujene care vor fi asfaltate, în 2018
21 februarie 2018
Viorica Dăncilă în discuții cu comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, despre viitoarele Spitale Regionale
21 februarie 2018

CJ Cluj sprijină financiar organizarea Olimpiadei Internaționale de Matematică

În cadrul ședinței ordinare din data de luni, 19 februarie a.c., Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul de hotărâre propus de președintele Alin Tișe privind finanțarea celei de-a 59-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Matematică. În acest fel, forul administrativ județean a răspuns favorabil solicitării de sprijin formulate de Inspectoratul Școlar Județean, alocând suma de 450.000 de lei pentru buna desfășurare a evenimentului ce va avea loc în perioada 3-14 iulie 2018, în municipiul Cluj-Napoca.

Fondurile astfel aprobate vor fi folosite pentru organizarea, în cele mai bune condiții, a acestui prestigios eveniment de talie internațională ce va reuni la Cluj circa 1.300 de participanți din elita mondială a matematicii, reprezentând peste 120 de țări, de pe cinci continente. Reprezentând unul dintre cele mai importante evenimente educaționale și științifice ale anului din România, Olimpiada Internațională de Matematică se constituie într-un foarte potrivit prilej de a marca așa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri din 1918.

Suntem extrem de onorați să găzduim acest prestigios eveniment ce va pune definitiv Clujul pe harta mondială a științelor exacte. Decizia de a sprijini organizarea Olimpiadei a venit în mod firesc întrucât aceasta este în deplina consonanță cu ceea ce capitala noastră de județ a devenit: un pol european de dezvoltare și inovare în domeniul înaltelor tehnologii, sectoare ce presupun, ca o condiție obligatorie, cunoașterea aprofundată și excelența în științele exacte”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Tot în direcția sprijinirii excelenței în educație, în cadrul ședinței Consiliului Județean de luni s-a aprobat și alocarea sumei de 440.000 de lei pentru organizarea olimpiadelor județene, a schimburilor de experiență la nivel județean, interjudețean și național, precum și pentru finanțarea performanțelor școlare deosebite, și anume: premierea elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite în anul școlar 2017-2018, a elevilor cu media 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională, dar și a cadrelor didactice care au obținut nota 10 la examenul de definitivare în învățământ/la examenul de titularizare.