fbpx

VIDEO: Trei tineri au ARS de vii după ce s-au izbit cu BMW-ul de un TIR

Șofer de Mustang a intrat din plin în mașina unei familii care circula regulamentar. Doi copii mici au fost răniți!
21 octombrie 2018
Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, a murit azi, la vârsta de 62 de ani
21 octombrie 2018

VIDEO: Trei tineri au ARS de vii după ce s-au izbit cu BMW-ul de un TIR

Foto INFO Trafic Romania

ACCIDENT TERIBIL CU TREI MORTI IN JUDETUL BIHOR! S-AU IZBIT DIRECT INTR-UN TIR CARE CIRCULA REGULAMENTAR.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău, şoferul autoturismului, un tânăr de 20 de ani din comuna bihoreană Vadu Crişului, conducea pe direcţia Cluj-Oradea, când, într-o curbă periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

“Astfel, pe un carosabil umed, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autotractor cu remorcă, condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani, din comuna Mădulari, judeţul Vâlcea”.

Impactul a fost devastator, iar imediat a izbucnit un incendiu care a cuprins cu repeziciune maşina şi cabina TIR-ului. În interiorul BMW-ului au rămas captivi trei tineri: şoferul şi prietenii pe care îi avea cu el în maşină, mai precis un tânăr de 23 de ani, aflat pe scaunul din faţă, respectiv un băiat de 20 de ani, care era pe bancheta din spate, amândoi domiciliaţi în comuna bihoreană Borod.

Imaginile surprinse de martori ai evenimentului arată dimensiunile nenorocirii: din autoturism nu au mai rămas decât nişte fiare înnegrite ale caroseriei, în timp ce partea din faţă a maşinii pur şi simplu nu mai există.

TIR-ului transporta conserve, iar şoferul a reuşit să sară din cabina cuprinsă de flăcări şi, astfel, a supravieţuit incendiului.

Cei trei tineri din BMW nu au avut însă nicio şansă să supravieţuiască, astfel că pompierii bihoreni care au intervenit i-au descoperit carbonizaţi. “Autoturismul a ars în proporţie de 90%, iar cabina camionului de 80%”, a declarat maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, duminică, pentru BIHOREANUL.

Potrivit acesteia, la locul accidentului au intervenit două echipaje de lucru cu apă şi spumă din cadrul Staţiei Aleşd, un echipaj de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului 1 Oradea şi un echipaj de terapie intensivă mobilă, din cadrul SMURD Oradea.

Traficul rutier în zonă a fost blocat până după miezul nopţii. Poliţiştii bihoreni vor continua cercetările, pentru a stabili cu exactitate toate circumstanţele accidentului, a mai precizat Lascău.

Video – Info Trafic Romania/Facebook

IMAGINI VIDEO CU ACCIDENTUL IN CARE TREI TINERI AU MURIT ARSI DE VI IN MASINA IN JUDETUL BIHOR ,DRUMUL CE LEAGA CLUJ DE ORADEA.#VIDEOhttps://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2138622553017041&id=2060530524159578

Publicată de Info Trafic Romania pe Duminică, 21 Octombrie 2018