fbpx
Connect with us

Actualitate

VIDEO: Două autoturisme parcate au fost cuprinse de FLĂCĂRI, pe o stradă din Cluj-Napoca

Published

on

Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 10:00, la un autoturism parcat pe strada Răsăritului din Cluj-Napoca.

Potrivit primelor informații, un autoturism parcat pe strada Răsăritului din Cluj-Napoca a fost cuprins de flăcări, focul propagându-se și la un autoturism aflat în apropiere. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” (ISU) Cluj, dar și polițiștii.

Conform ISU Cluj o autospecială pentru stins incendii a intervenit ca urmare a unui incendiu ce a cuprins două autoturisme parcate pe strada Răsăritului din municipiul Cluj-Napoca.
Incendiul a fost anunțat în jurul orei 10 și a cuprins cele două autoturisme până la sosirea pompierilor. 
Operațiunile de stingere au durat aproximativ 10 minute și au reușit să oprească propagarea flăcărilor și la celelalte autoturisme parcate în apropiere.
Din fericire nu au fost persoane rănite, ca urmare a acestui eveniment. În autoturisme nu se aflau persoane în momentul izbucnirii incendiului.

Pagubele materiale sunt însemnate, flăcările mistuind în mare parte cele două autoturisme.

Video – Info trafic jud. Cluj / Facebook

https://www.facebook.com/marian.oly/videos/2353416711335313/

 

 

 

 

 

dyomedica

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate12 ore ago

Situație critică la Ceanu Mare. Se anunță restricții dure în comună; incidența a crescut îngrijorător

Buletin informativ de maximă importanță pentru locuitorii comunei Ceanu Mare ! Primarul Virgil Păcurar anunță restricții dure pe baza creșterii...

Actualitate13 ore ago

Stimulente financiare pentru personalul medical și de specialitate din spitalele clujene

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care va fi dezbătut în cadrul proximei...

Actualitate13 ore ago

Un MiG 21 Lancer de la Baza Aeriană Câmpia Turzii s-a prăbușit în Mureș

Un avion MiG 21 LanceR al MApN s-a prăbușit în județul Mureș. Pilotul s-a catapultat și primește îngrijiri medicale. Avionul...

florin citu florin citu
Politică18 ore ago

Florin Cîțu a afirmat ca nu mai vrea lockdown total în România. Ce spune acesta despre economie 2021

Premierul Florin Cîţu a afirmat, marţi, că nu doreşte să mai avem un lockdown total, că-şi doreşte ca economia să...

cluj cluj
Actualitate18 ore ago

Soț și soție din Cluj DECEDAȚI în urma unui accident groaznic. Mașina lor a intrat sub un TIR April 2021

Două persoane din Cluj și-au pierdut viața în cumplitul accident rutier produs luni dimineață pe Drumul Național 7, în localitatea...

Primele centre de vaccinare drive-thru Primele centre de vaccinare drive-thru
Actualitate18 ore ago

Primele centre de vaccinare drive-thru vor fi funcţionale până la finalul lunii. Ce vaccin vor folosi? April 2021

Primele centre de vaccinare drive-thru – Primele centre de vaccinare anti-COVID de tip drive-thru vor fi funcţionale până la finalul...

La seminarul NATO de la Turda nimeni nu a purtat mască! La seminarul NATO de la Turda nimeni nu a purtat mască!
Politică18 ore ago

La seminarul NATO de la Turda nimeni nu a purtat mască! 2021

La seminarul strategic ”NATO URBAN FINANCIAR”, care a avut loc la Turda, nimeni nu a purtat mască. Evenimentultt s-a ținut...

O femeie din Cluj și-a ucis copilul nou-născut O femeie din Cluj și-a ucis copilul nou-născut
Actualitate18 ore ago

O femeie din Cluj și-a ucis copilul nou-născut in 2021

The woman who gave birth to the child has five more children and is from Rugăsești Cluj. The deed was...

BMW cluj BMW cluj
Actualitate18 ore ago

Cluj: A rupt un gard, o țeavă de gaz și și-a făcut praf BMW-ul (2021)

Big cluj – Un BMW scăpat de sub control a rupt un gard și o țeavă de gaz pe Bulevardul...

Primăria Câmpia Turzii Primăria Câmpia Turzii
Actualitate19 ore ago

Primăria Câmpia Turzii creează facilități privind vaccinarea personalului de pe platforma industrială din zonă (2021)

Pe fondul ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 care este ridicată, la nivelul Municipiului Câmpia Turzii, administrația publică locală...

Românii care au ajuns Românii care au ajuns
Actualitate19 ore ago

Românii care au ajuns să câștige la pensie mai mult decât în timpul activității

“Pensiile de serviciu” ale magistratilor romani nu se calculeaza in baza contributivitatii, ci ca procent de 80-100% din ultimul salariu...

Cluj Terifiant Cluj Terifiant
Actualitate19 ore ago

Cluj Terifiant: Soț și soție găsiți MORȚI, în stare de putrefacție, în apartamentul lor din Cluj.

Cluj – Moarte dubla intr-un bloc din  cartierul clujean Marasti, unde un cuplu, sot si sotie, au fost gasiti decedati...

Actualitate19 ore ago

Județul Ilfov este in zona roșie!

Carantina zonală s-a prelungit cu 7 zile pentru localităţile Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele și Clinceni din județul Ilfov. Pe de altă...

Ministerul Educației, Ministerul Educației,
Actualitate19 ore ago

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely, în vizită la Cluj-Napoca, pentru “Vaccinare și Testare pentru învățare! “

Miercuri, 21 aprilie 2021, Secretarul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely, va participa la un eveniment organizat de către...

La Cluj a demarat licitația La Cluj a demarat licitația
Actualitate19 ore ago

La Cluj a demarat licitația pentru modernizarea, cu fonduri europene, a unui important drum turistic

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul de participare pentru achiziția serviciilor de proiectare...

Florin citu Florin citu
Politică19 ore ago

Liviu Iolu susține că Florin Cîțu a crezut că e de ajuns ca armata să fie doar cărăuș de vaccin și gata

Membru al Consiliului Național al PLUS, Liviu Iolu, susține că premierul Florin Cîțu a crezut că este de ajuns ca...

Bărbat dat în urmărire Bărbat dat în urmărire
Actualitate21 de ore ago

Bărbat dat în urmărire internațională pentru OMOR și ȘANTAJ

Bărbat dat în urmărire – Azi, în jurul orei 18.00, în urma activităților informativ-operative desfășurate de către polițiștii specializați în...

Politicăo zi ago

Sâmbătă 17 Aprilie a avut loc o întâlnire Regională PRO România la Brașov

Sâmbătă, 17 aprilie 2021, la Brașov, în organizarea lui Mihai Mohaci, coordonator regional  al Pro România, a avut loc o...

credite bancare credite bancare
Businesso zi ago

În primăvara anului 2021, obiectivele românilor vor accelera numărul de credite bancare cu până la 50% faţă de anul precedent

Digitalizarea şi automatizarea proceselor în activitatea de creditare, principala tendinţă din piaţa de credite bancare a anului 2021- AVBS Credit,...

castiga romania castiga romania
Actualitateo zi ago

Un concurent la un pas de Marele Premiu „Câștigă România”

Cu calm și tenacitate, dar și cu un bogat bagaj de cunoștințe și o perfectă cunoaștere a țării, Teodor Ciopală,...

Tendințe

RECLAMA DYOMEDICA