fbpx
Covid-19: Rata incidenţei pe judeţul Cluj este de 3,73 la mie
18 ianuarie 2021
Începe a doua etapă a vaccinării anti-Covid și la Turda
18 ianuarie 2021

Vaccinarea COVID-19 ÎNCEPE la Câmpia Turzii

campia-turzii
Deși, la un moment dat, situația devenise delicată și mulți dintre cetățenii noștri își pierduseră speranța, la Câmpia Turzii a ieșit – încă o dată – în evidență solidaritatea.


După ce, în cursul zilei de sâmbătă, 16 ianuarie 2021, Primăria Municipiului Câmpia Turzii a anunțat sistarea activității Centrului de Vaccinare din oraș, mai multe persoane, atât medici de familie, cât și medici care dețin cabinete în Policlinică, sau care lucrează în Ambulatoriul Spitalului „Dr. Cornel IGNA”, precum și asistenți medicali sau registratori medicali și-au manifestat disponibilitatea de a asigura activitatea Centrului de Permanență.


Astfel, începând de miercuri, 20 ianuarie 2021, Vaccinarea COVID-19 începe la Câmpia Turzii. Prioritate vor avea persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, dar și cele care suferă de boli cronice. Totodată, persoanele care activează în domenii esențiale se vor putea programa pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
Totodată, începând de astăzi, 18 ianuarie 2021, s-a deblocat platforma ROVACCINARE, la adresa de web: https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/
„Medicii care se implică în această pandemie și care luptă pentru cei aflați în suferință sunt adevărați eroi, iar acum – la Câmpia Turzii – medicii noștri au dat încă o dovadă de umanitate și implicare. Le mulțumesc tuturor acelora care au înțeles necesitatea și au luat atitudine pentru ca cei mai vulnerabili dintre noi să se poată vaccina.”, transmite Dorin Nicolae LOJIGAN, Primarul Municipiului Câmpia Turzii.


Direcția Relații cu Comunitatea

Citeste si: https://www.refleqtmedia.ro/stiri-din-turda/elevii-turdeni-sunt-chemari-sa-isi-reinnoiasca-abonamentele-de-transport/

Citeste si: https://www.abcnewstransilvania.ro/politica/avram-gal-secretarul-adjunct/