fbpx
Avram Gal a participat la inaugurarea brandului ,,Somnic Pufos”
6 februarie 2021
Și restaurantele cu igluuri din Cluj au fost amendate. Vezi de ce!
6 februarie 2021

Turdean prins beat la volan de către polițiști

La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un conducător auto în vârstă de 37 de ani, din municipiul Turda, în timp ce se deplasa pe strada Piața Romană, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 1.15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapta prevăzută și pedepsită de Codul penal.