fbpx
Connect with us

Actualitate

Toți elevii intră în vacanță începând de luni, ca metodă de încetinire a răspândirii Covid19

Published

on

Elevii vor intra în vacanță pentru două săptămâni, a anunțat, miercuri, președintele Klaus Iohannis. Astfel, toate școlile și grădinițele se vor închide începând de luni, 25 octombrie. 

Toți elevii intră în vacanță începând de luni, ca metodă de încetinire a răspândirii Covid19

Iohannis: Dacă vrem stoparea pandemiei, singura soluție este vaccinarea! Vedem în vestul Europei, unde lumea s-a vaccinat în masă, că pandemia nu mai are impact. În România s-a declanșat o adevărată catastrofă și, din păcate, până nu se conving oamenii să se vaccineze, este nevoie de măsuri. Astfel, de luni va fi vacanță școlară pentru elevii din ciclul primar, gimnaziu și liceu, pentru două săptămâni. Tot de luni, vom avea restricții, masca redevine obligatorie peste tot, în interior și în exterior. Va fi restricționată circulația noaptea, cu excepția celor vaccinați și a celor care merg la serviciu sau au urgențe. În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis numai cu certificatul verde. Toate restricțiile care vor intra în vigoare vor fi decise de Guvern, în urma măsurilor stabilite de experți. Dragi români, dacă vreți să nu ajungeți la spital și la terapie intensivă, vaccinați-vă! Nu-i credeți pe cei care vă mint cum că ar fi periculos! Dacă vă vaccinați, scăpați de boală, iar noi, ca societate, scăpăm de pandemie!

„Până vă convingeți să vă vaccinați este nevoie de restricții. Școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați, precum și prin personalul care se îmbolnăvește. În mod normal, de luni, este vacanță pentru cei mici. Astăzi (miercuri – n.r.) s-a decis că vacanța va fi valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu. Două săptămâni va fi vacanță, începând de luni”, a declarat Iohannis. 

Potrivit structurii anului școlar, în perioada 25-31 octombrie, ar fi fost vacanță doar pentru elevii din învățământul primar și pentru copiii din grădinițe. În urma discuțiilor de la Cotroceni, s-a decis ca toți elevii să intre în vacanță pentru următoarele două săptămâni. 

Ministrul Educației a spus că varianta vacanței este preferabilă celei cu școala online pentru că asigură „echitarea în învățământ pentru toții elevii”.

„Pentru cei care întreabă de ce este preferabilă o vacanță suplimentară, fără a se micsora durata primului semestru, în loc de intrare în online le răspund că din punct de vedere al vitezei minime de transfer, necesare pentru predare online, este nevoie să se poată asigura minimum 100 MB/sec. Asta există doar pentru maximum 50% din teritoriul României. În Bucuresti, spre exemplu, avem viteza de transfer de 10 ori mai mare (1 GB/sec) și tot mai apar probleme”, a declarat ministrul Educației.

Potrivit informațiilor colectate de la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, statistica privind situația epidemiologică din unitățile de învățământ preuniversitar cuprinse în rețeaua școlară a județului Cluj se prezintă astfel:

  • are desfășoară cursurile în Scenariul 1, cu toate clasele/grupele în sistem față în față_ 288;
  • Număr de unități  de învățământ (PJ/AR) cu activitatea față în față, dar care au cel puțin o clasă/grupă în sistem online_134;
  • Număr de unități  de învățământ (PJ/AR) integral în sistem online, ca urmare a aplicării art.3, alin.2, din Ordinul Comun M.E./M.S., nr. 5338/1.082/1.10.2021( solicitare a unității și aprobare I.Ș.J. Cluj)_5;
  • Număr de unități  de învățământ (PJ/AR) integral în sistem online, ca urmare a aplicării art.6, alin.2,  din Ordinul Comun M.E./M.S., nr. 5338/1.082/1.10.2021 (cel puțin 50% din numărul de clase suspendate)_3;
  • Număr total de preșcolari/ elevi care învață față în față_ 91.395;
  • Număr de copii/elevi care studiază online, indiferent de cauză_10.898;
  • Număr de cazuri copii/elevi confirmați Covid-19_560;
  • Număr de cazuri personal confirmat Covid-19 (didactic, nedidactic, auxiliar) _ 201.

Data de referință, 20 octombrie 2021, ora 16:00.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate2 zile ago

Medic infecţionist: „Cine nu are doza 3 poate fi considerat NEVACCINAT”

Cei care nu fac şi doza trei de vaccin se pot considera nevaccinaţi, susţine doctorul Florin Roşu, managerul Spitalului de...

Actualitate2 zile ago

OMS: Persoanele nevaccinate trebuie CONVINSE să se imunizeze. A apărut cea mai PERICULOASĂ variantă Covid de până acum

În contextul în care numărul cazurilor de Covid-19 crește de la o zi la alta în întreaga lume, este „să...

Actualitate2 zile ago

Vicepreședintele ALDE, Avram Gal: Criza politică a fost doar vârful icebergului

Vicepreședinte ALDE, Avram Gal: Criza politică pare să se fi sfârșit,  însă abia acum mitul providențialei alianțe incepe să se...

Actualitate2 zile ago

Ministerul Sănătății a suplimentat numărul locurilor de la Rezidenţiat

Ministerul Sănătăţii va suplimenta cu 418, numărul de locuri alocate în urma concursului de Rezidenţiat, pentru domeniul medicină.Candidații care au...

Actualitate2 zile ago

Jandarmii clujeni vor fi la datorie pentru o minivacanță în siguranță

În perioada  27 noiembrie-1 decembrie 2021, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj va intensifica acțiunile specifice de asigurare a ordinii și...

Actualitate2 zile ago

Turda: Programul zilei de 1 Decembrie 2021

Ziua Națională a României Ceremonialul militar – religios organizat miercuri, 1 decembrie 2021, cu ocazia  sărbătoririi Zilei Naţionale a României...

Actualitate2 zile ago

Doi tineri reținuți de polițiștii din Câmpia Turzii pentru mai multe furturi din locuințe

Doi tineri, de 18 și 19 ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală...

Actualitate2 zile ago

Restricții de circulație cu ocazia Zilei Naționale a României la Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca anunță o serie de restricții de circulație cu ocazia ceremoniei publice organizată de 1 Decembrie – Ziua Naţională...

Actualitate3 zile ago

Andra Oros, Președinte organizația femei ALDE Cluj: Violența împotriva femeilor este unul dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume

Azi, 25 Noiembrie -este o zi marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de...

Actualitate3 zile ago

Certificatul verde valabil doar 9 luni de la vaccinarea cu schema completă, cu posibile prelungiri după doza 3. Ce părere aveți?

Comisia Europeană a propus, joi, ca începând din 10 ianuarie valabilitatea certificatului verde să fie limitată la 9 luni după...

Actualitate3 zile ago

Pompierii au SCOS gardurile de la Kaufland, care delimitau vaccinații de nevaccinați. Sunt ILEGALE!

Inspectoratul pentru Situații de Ugență Sibiu s-a autosesizat după ce au apărut mai multe imagini cu gardurile amplasate de Kaufland...

Actualitate3 zile ago

Vești bune! Poşta Română anunță că va livra pensiile la timp în decembrie

Poşta Română anunță că va distribui la timp pensiile şi drepturile sociale pentru luna decembrie, după ce a primit banii...

Actualitate3 zile ago

Prima bancnotă românească cu chipul unei femei intră în circulație de la 1 decembrie

BNR pune în circulație, din 1 decembrie, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Este prima bancnotă cu putere...

Actualitate3 zile ago

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) recomandă administrarea vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani!

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) recomandă administrarea vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani!...

Actualitate3 zile ago

Discriminarea copiilor romi a fost accentuată de criza sanitară. Tot mai mulți copii abandonează școala pentru că nu își permit costurile educației ”gratuite”

DEZBATERE:  Discriminarea copiilor de etnie romă a fost accentuată de criza sanitară. Tot mai mulți copii din comunitățile vulnerabile abandonează...

Actualitate3 zile ago

Vicepreședinte ALDE: Diminuarea fenomenului violenței în familie este la îndemâna tuturor femeilor

Societatea civilă şi instituţiile statului trebuie să coopereze activ în vederea diminuării fenomenului violenţei în familie, deoarece fenomenul rămâne unul...

Actualitate3 zile ago

150 mil. litri de levigat tratat de Klarwin, la Cluj, pentru protejarea mediului

Klarwin, lider tehnologic în epurarea apelor reziduale și în tratarea surselor de apă, a înregistrat mai bine de 22.000 de...

Actualitate3 zile ago

Se extinde sistemul de monitorizare a activității de alimentare cu apă și canalizare în județele Cluj și Sălaj

Joi, 25 noiembrie 2021, a fost semnat contractul de lucrări ce prevede extinderea și modernizarea sistemului automat de monitorizare și control...

Actualitate3 zile ago

Cluj: 4 milioane de lei pentru spitalele clujene, în vederea gestionarii pandemiei COVID-19

Plenul reunit al forului administrativ județean a aprobat în cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 noiembrie a.c., alocarea unor fonduri...

Actualitate3 zile ago

Primul Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei se realizează la Cluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat joi, 25 noiembrie a.c., indicatorii tehnico-economici ai viitorului Centru Integrat de Transplant de la Cluj....

Tendințe