fbpx

Toate școlile se vor închide în zilele de după alegeri. Elevii vor trece pe online

Un tânăr din Turda fără permis, a ,,condus” mașina în lanul de porumb
19 septembrie 2020
4 angajați ai Casei de Pensii Cluj confirmați cu COVID19
19 septembrie 2020

Toate școlile se vor închide în zilele de după alegeri. Elevii vor trece pe online

Foto: evz.ro

Mai este o săptămână jumătate până la alegerile locale din 27 septembrie. Și cum majoritatea secțiilor de vot sunt amenajate în instituții de învățământ, trebuie luată o decizie cu privire la cursurile din vinerea dinaintea alegerilor și lunea de după alegeri. Cel mai probabil se vor ține cursurile online, dar în ceea ce privește grădinițele nu s-a luat încă o decizie.

Decizie importantă anunțată de ministrul Educației, Monica Anisie, care a transmis, vineri seară, că, în pragul alegerilor locale, școlile din România se vor închide, iar elevii și profesorii vor face cursuri online înainte și după ziua alegerilor.

Reprezentanții Inspectoratelor Școlare Județene nu au încă o certitudine în ceea ce privește cursurile de vineri, 25 septembrie și luni, 28 septembrie. Dar, cel mai probabil, spun ei, orele se vor ține online.

Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile, înainte și după alegeri, anunță ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit StirileProTV. Cu toate acestea, orele vor continua online, a precizat Anisie. Cursurile din instituțiile de învățământ, adică școli, grădinițe și licee vor fi suspendate vineri, 25 septembrie, luni 28 septembrie și marți, 29 septembrie.

Urmează ca luni dimineață să fie stabilit dacă această măsură de supendare a cursurilor fizice va fi luată și pentru ziua de joi, 24 septembrie, a mai spus ministrul.

“Chiar dacă se închid și se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor”, a spus Anisie.

Luni dimineață va avea loc o consultare cu asociațiile comunelor, orașelor și municipiilor și Uniunea consiliilor județene cu Ministerul Educației prin care să stabilim dacă se vor închide și joi, în functie de localitățile și școlile în care se desfășoară procesul educațional“, a mai spus ministrul Monica Anisie, conform ProTV.