fbpx
Rezultatele concursului pentru postul de manager al Filarmonicii de Stat „Transilvania”
17 februarie 2021
Activități ilegale cu alcool în Florești. 3 persoane au fost conduse la sediul poliției
17 februarie 2021

Țigări de contrabandă aduse din Ucraina la Cluj

cluj
La data de 9/10 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul Poliției municipiului Dej și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, au depistat în trafic, pe raza municipiului Dej, un autoturism în care erau transportate  țigarete de contrabandă.

În urma controlului autoturismului condus de bărbatul în vârstă de 52 de ani, din comuna Aluniș, județul Cluj, au fost descoperite 30.600 de țigarete, fără a avea timbru fiscal, de proveniență Ucraina. Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile de către Judecătoria Dej.

În cauză sunt continuate cercetările privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă, infracțiune prevăzută și pedepsită de Codul Vamal.

Citeste si: https://www.abcnewstransilvania.ro/politica/senatorul-laurentiu-mihai-sare-la-gatul-ministrului-cristian-ghinea/

Citeste si: https://turdanews.net/articole/actualitate/74918-strazi-fara-energie-electrica-la-turda-pe-25-februarie.html