fbpx
Connect with us

Actualitate

SuperTeach Cluj: “Conexiunea dintre teorie și viața reală nu vine de la sine pentru elevi. Este datoria profesorilor să facă această legătură”

Published

on

  • Conferința SuperTeach Cluj este al doilea eveniment hibrid regional, din acest an, susținut de asociația SuperTeach, ce urmărește creșterea comunității de profesori cu mentalitate deschisă și îmbunătățirea performanțelor educaționale;
  • Comunitatea SuperTeach numără peste 25.000 de profesori, la nivel național, scopul lor fiind transformarea sistemului școlar românesc din interior prin schimbarea mentalității în educație;
  • Următoarele conferințe regionale vor avea loc în Craiova, București și Mureș.

CLUJ, 17 MAI 2021 Ne aflăm foarte aproape de sfârșitul unui an școlar în care „provocarea” a fost cuvântul-cheie, iar profesorii și elevii nevoiți să se reinventeze permanent. Cum au reușit, ce anume îi motivează și inspiră să meargă înainte atunci când lucrurile par că stagnează? Sâmbătă, 15 mai a.c, la conferința online SuperTeach Cluj, peste 600 de profesori din Transilvania au discutat despre motivație și pasiunea în educație. Organizat și moderat de profesorii Anca Simion, Cristina Alexandrescu, Ioana Sâncrăianu, Iulia Moldovan și Oana Mîndruț, lideri ai comunității SuperTeach Cluj și facilitatori în Mentalitate Deschisă în Educație, evenimentul a oferit inspirație prin intervențiile unor invitați valoroși, profesori și experți în educație.

Platforma TikTok, fotbalul sau misiunile NASA – noi oportunități pentru susținerea orelor

Vorbind despre curiozitatea ca metodă de învățare, Cristina Varo – terapeut, coach și trainer în relații – i-a sfătuit pe profesori și pe părinți să acorde copiilor ”libertatea de a experimenta viața și a face greșeli”: ”Adulții trebuie să fie aliații și mentorii copiilor, însoțitorii lor pe drumul vieții, însă, în același timp să țină cont de faptul că normalul din copilăria noastră, a celor care suntem acum adulți, nu mai este normalul de astăzi. Pentru copiii de acum, ceea ce învață trebuie să aibă utilitate, ei trebuie să găsească un sens în materiile pe care le studiază”. Cum aflăm ce anume îl preocupă pe un copil, ce pasiune are? ”Este simplu, atunci când uită că îi este foame făcând o anumită activitate, înseamnă că îl relaxează și o face cu pasiune”, explică Cristina Varo.

Mirela Tanc, profesoară de limba și literatura română la “Școala Gimnazială Oltea Doamna” din Oradea, a vorbit despre ”noul normal” în care ”lumea se schimbă sub ochii noștri”, iar ”noi, profesorii, trebuie să fim pregătiți pentru necunoscut, să personalizăm învățarea, să le oferim copiilor exemple din viața reală, din ceea ce îi interesează”. Printre metodele pe care le-a folosit în predarea online, dascălul a enumerat orele de lectură alături de astronauți ai NASA și discuțiile pe care le-a facilitat elevilor săi cu Sandor Kruk, cercetător la Agenția Spațială Europeană (ESA) și cu Dumitru Prunariu, celebrul cosmonaut român. ”Am folosit misiunile NASA drept subiect pentru compunerile realizate de elevi, pornind de la ceea ce îi pasionează pe ei, și anume spațiul”.

superteach-cluj

De asemenea, Mirela Tanc le-a recomandat profesorilor prezenți la conferință să nu înceteze să se reinventeze, mărturisind că se gândește serios să își facă cont de TikTok, o platformă despre care aceasta consideră că nu se adresează doar generației tinere.

Consuela Colțan – profesor în învățământul primar la Școala gimnazială 230 din București – a vorbit despre bucuria învățării la clasele primare precizând că ”aplic principiile educației de tip tribal, în care cel mai importantă pentru copii este apartenența la o familie, la un grup, în care aceștia să se simtă valorizați, unde se ajută reciproc și colaborează unii cu alții. Avem o bancă  a prietenie, unde se așează un copil dacă se simte trist, iar alt coleg încearcă să îl ajute. De asemenea, am înființat o cutie poștală a clasei unde copiii scriu lucruri pe care poate uneori nu le pot comunica oral”. Profesoara a identificat și o soluție pentru perioada pandemiei, prin proiectul Școala în Natură, în care orele se țin în aer liber, ceea ce le face mai interesante și mai atractive pentru elevi.

Pandemia ne-a oferit oportunitatea de a învăța să inserăm aplicațiile digitale în practica didactică

Vorbind despre pregătirea viitoarelor cadre didactice pentru a face față unui sistem educațional într-o continuă schimbare, Nicoleta Meseșan – Director Adjunct la Colegiul Național Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, a precizat că pandemia ”a oferit o oportunitate, aceea de a învăța să inserăm aplicațiile digitale în practica didactică”. ”Noi, ca dascăli, trebuie să corelăm tot timpul noțiunile teoretice cu practica deoarece pentru elevi aceste conexiuni nu vin de la sine. Este rolul nostru să le arătăm cum noțiunile științifice trebuie aplicate în viața reală”, a adăugat Meseșan. 

”Pe termen lung, dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale copiilor este importantă deoarece susține performanța acestora în sarcinile de învățare și prezice succesul, atât în viața profesională, cât și-n cea personală”, a punctat Catrinel Ștefan – lector în Departamentul de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Ea le-a prezentat participanților un instrument inovator în educația timpurie, important pentru fixarea competențelor socio-emoționale ale elevilor, instrument util atât dascălilor, cât și părinților. Child EQ Guide le oferă profesorilor și părinților direcții și materiale educaționale pentru lucrul cu copiii, accentuând importanța parteneriatului profesor-părinte pentru dezvoltarea socio-emoțională și academică a elevului.

Profesorii au cea mai importantă meserie din lume: ei pot contribui la îndeplinirea visurilor copiilor, pot crește aripi sau, din contră, le pot reteza.

Sandu Stermin – lector la Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj și autor al multor articole de specialitate – le-a vorbit dascălilor prezenți la eveniment despre pasiunea profesorilor universitari și motivația studenților, în timp ce Oana Mîndruț a subliniat importanța pe care o au profesorii pentru bunul mers al societății: ”Dascălul are cea mai importantă profesie din lume, el poate contribui la îndeplinirea visurilor copiilor, poate crește aripi, la fel cum le poate reteza”.

Liderii SuperTeach Cluj au invitat profesorii din regiunea Transilvaniei să facă parte din comunitatea SuperTeach, în care activează peste 25.000 de dascăli, la nivel național, și să aplice pentru cursul de Mentalitate Deschisă în Educație. Cursul este gratuit și are la bază un model internațional, dezvoltat de Institutul Arbinger, lider internațional în schimbare de mentalitate. Până în prezent, 618 de profesori SuperTeach au absolvit gratuit cursul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație”, realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

Totodată, în cadrul conferinței, organizată în parteneriat cu Telekom România, SuperTeach a anunțat următoarele evenimente dedicate profesorilor:

18 mai, ora 17.00 – Webinar ”Evaluare cu Mentalitate Deschisă”, susținut de Cristina Alexandrescu, profesor de Limba engleză – Cluj Napoca și facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație;

25 mai, ora 17.30 – Webinarul ”Aplicația Teleskop. Cum o folosim în clasă și în școală”, susținut de Monica Mocanu, profesor de matematică din Buzău și Laura Borbe, Specialist Programe Educaționale.

Webinariile sunt deschise profesorilor, în limita locurilor disponibile. Detalii despre modalitatea de participare vor fi disponibile pe site-ul și pe pagina de Facebook a proiectului.

###

Despre Asociația SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar.  Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizatprin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe 3 direcții:

Conferințe: În cei patru ani de activitate, au avut loc 22 conferințe în marile orașe ale țării, la care s-au adăugat peste 100 de webinarii și 14 conferințe online începând din primăvară 2020. Zeci de speakeri, elite, specialiști în educație și antreprenoriat au inspirat peste 30.000 de profesori și educatori, promovând principii și instrumente ale unei mentalități deschise în educație aplicate la clasă.

Traininguri: 618 de profesori SuperTeach selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit gratuit cursul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație” (4 zile), realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

Comunități: În prezent, SuperTeach dezvoltă comunități locale în 23 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale.

Celor 4 co-fondatori ai proiectului – Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță – li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely si Părintele Constantin Necula. SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Mai multe detalii despre SuperTeach pot fi regăsite pe site-ul oficial și pe pagina de Facebook a asociației. Profesorii pot găsi resurse utile și pe grupul de Facebook SuperTeach.

Citeste si: Gelu Vișan, despre starea lui Luis Lazarus: ‘Ăla stă să moară, că nu poate să vorbească, iese sufletul din el’ – Victor Ciutacu spune că Lazarus s-a externat

Citeste si: Abcnewstransilvania.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate4 ore ago

HORNBACH deschide primul magazin la Cluj și angajează peste 100 de persoane

Primul magazin de bricolaj al grupului german Hornbach, din municipiul Cluj-Napoca, va fi ridicat pe o suprafață pe 4 ha...

Actualitate4 ore ago

Vești bune! Și Italia renunță la MASCĂ în aer liber

Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a...

Actualitate5 ore ago

Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu național

Primarul Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu de campioni naționali....

Actualitate22 de ore ago

Femeie lovită de autobuz la Cluj. Traversa neregulamentar!

Accident grav pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Un șofer de autobuz a lovit o femeie care nu traversa regulamentar...

Actualitate22 de ore ago

Scene scandaloase într-un club din Cluj. Fată inconștientă abuzată sexual în văzul tuturor

Un tânăr a fost filmat într-un club clujean în timp ce abuza o tânără inconștientă, cel mai probabil beată.  Bărbatul...

Actualitate22 de ore ago

Primăria Câmpia Turzii: Rămas bun, domnule judecător!

Rămas bun, domnule judecător!Comunitatea de la Câmpia Turzii a pierdut, astăzi, un om de mare valoare și un profesionist desăvârșit,...

Actualitate22 de ore ago

Ministrul Sănătății: Tulpina indiană SARS-COV2 va fi predominantă în România. Spitalele sunt pregătite!

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat sâmbătă că tulpina indiană a SARS-CoV-2 poate deveni predominantă şi în România, ea afirmând...

Actualitate23 de ore ago

Pleci în vacanță în Grecia? Vezi aici tot ce trebuie să știi despre restricții și ce te așteaptă la vamă!

Weekend-ul trecut, sute de turiști români au așteptat ore în șir la cozi la punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a intra în...

Actualitate23 de ore ago

METEO: Vine CANICULA! Se mențin însă avertizările de ploi torențiale

Ploile și vijeliile vor persista, iar meteorologii au emis noi avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru...

Actualitate23 de ore ago

NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj și doar 26 la nivel național. Am scăpat de pandemie?

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj. Am scăpat de pandemie? 🔴...

Actualitate23 de ore ago

Românii care pleacă în Spania NU mai au nevoie de test PCR. Se completează totuși un formular de sănătate

Spania a scos România din categoria statelor cu risc de infectare. Românii ajunși în Spania cu avionul nu mai trebuie...

Actualitate23 de ore ago

Mai mulți șoferi din Cluj au fost prinși BĂUȚI la volan în minivacanța de Rusalii

La data de 19 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru 24 de ore un...

Actualitate2 zile ago

Tânără de 20 de ani rănită după ce a căzut în lacul Tarnița. Au salvat-o pompierii

O tânără de 20 de ani a căzut sâmbătă în Lacul Tarnița. A fost nevoie de intervenția pompierilor, scrie Stiri...

Actualitate2 zile ago

Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj 🔴 Efective angrenate (polițiști,...

Actualitate2 zile ago

Rusalii 2021. Tradiții și obiceiuri românești. Ce semnifică Rusaliile?

Rusalii 2021. Creștinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică...

Actualitate2 zile ago

Două focare de pestă porcină africană la Cluj

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a identificat două focare de pestă porcină africană la Cluj.  Două focare de...

Actualitate3 zile ago

Aeroportul Internaţional Cluj anunţă două noi zboruri operate de compania aeriană Blue Air

Cluj-Napoca, 18 iunie 2021: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță debutul a două noi destinații de vacanţă, Burgas (Bulgaria) și Constanța, operate de...

Actualitate3 zile ago

Urs lovit de mașină şi lăsat să moară, în Cluj. A agonizat ore întregi pe marginea drumului

Un urs a fost lovit de o mașină, pe un drum din Cluj, iar apoi șoferul și-a continuat drumul ca...

Actualitate3 zile ago

Dosar penal pentru un băiat de 16 ani din Călărași: a făcut accident conducând un autoturism neînmatriculat

Un băiat de 16 ani din Călărași a condus o mașină care avea plăcuțele de înmatriculare false, și a produs...

Actualitate3 zile ago

Alertă de INUNDAȚII. Cod portocaliu de viituri pentru mai multe râuri din țară. Și Clujul a primit mesaje RoAlert

Este alertă de tip cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 25 de judeţe până luni. Hidrologii au mai emis...

Tendințe