fbpx
Connect with us

Actualitate

ALARMANT! ‘Situația este una greu încercată ‘ Microplasctic găsit în 21 de cursuri de apă din România.

Published

on

situația-microplastic-romania-cursuri-de-apa
Situaţia apelor din România este, în momentul de faţă, una greu încercată, iar rezultatele unor analize colectate din 21 de cursuri de apă arată prezenţa microplasticului şi nanoplasticului în toate acestea, a declarat, luni, într-o conferinţă online, Andrei Coşuleanu, preşedinte şi fondatorul Act for Tommorow, relatează Agerpres.

“Din păcate, situaţia apelor din România este, în momentul de faţă, una greu încercată. Astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Apei, împreună cu Ambasada Marii Britanii şi cu colegii parteneri, am reuşit să facem primul studiu naţional care ne arată dacă în România sunt microplastice şi dacă putem să facem ceva. Am analizat în această perioadă de trei luni şi jumătate apele reprezentative pentru români, şi care străbat România de la nord la sud şi de la est la vest. Am colectat 21 de probe din cele mai reprezentantive ape ale României. Rezultatele ne-au arătat că există microplastic şi nanoplastic în toate apele pe care le-am studiat”, a afirmat Coşuleanu.

Conform concluziilor cercetării de specialitate, România trebuie să realizeze noi studii cantitative pentru râurile mari din România şi de identificarea principalelor surse de poluare cu plastic, pentru stabilirea de măsuri în vederea prevenirii şi combaterii poluării cu microplastic a apelor din ţara noastră.

Citeste si: Simona Halep la Miami Open: cine sunt adversarele?

“România dispune în prezent de tehnologia necesară studierii microplasticului din mediile acvatice, însă, pentru a obţine rezultatele cantitative privind concentraţia acestor microparticule, sunt necesare investiţii în vederea creşterii capacităţii de cercetare şi analiză a institutelor de specialitate”, se menţionează în raport.

Printre recomandările incluse în documentul de cercetare se află: promovarea cooperării la nivel regional între instituţiile responsabile, în vederea dezvoltării de măsuri interguvernamentale care să vizeze prevenirea şi combaterea poluării cu microplastic a Dunării şi Mării Negre, apoi dezvoltarea unor reţele de apă potabile gratuite în zonele turistice din România pentru prevenirea generării de deşeuri din ambalaje de plastic şi, nu în ultimul rând, interzicerea produselor ce utilizează anumite tipuri de ambalaje în zonele turistice în vederea limitării deşeurilor din ape.

Rezultatele raportului Act for Tommorow au avut la bază probe colectate din următoarele cursuri de apă: Argeş Vidraru, Argeş Olteniţa, Dâmboviţa Joiţa, Dâmboviţa Bucureşti, Dunăre Galaţi, Dunăre Orşova, Dunăre Turnu-Măgurele, Ialomiţa, Izvor Văcăreşti, Lac Văcăreşti, Lac Snagov, Mureş Haţeg, Olt Islaz, Siret Galaţi, Bistriţa Aval, Lacul Bâtca Doamnei, Olt Călimăneşti, Lac Razim, Someşul Mare, Someşul Mic şi Prut.

Raportul “Cartografierea Microplasticului în Apele României” reprezintă rezultatul unui demers de cercetare calitativă care vizează problema microplasticului în cele mai importante ape dulci din România, realizat de Asociaţia Act for Tomorrow, cu sprijinul Asociaţiei Ingmed Piteşti şi al Institutului Naţional pentru Fizica Laserelor, Plasmei şi Radiaţiei Măgurele (INFLPR), finanţat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti.

Asociaţia Act for Tomorrow a organizat, luni, conferinţa online de lansare a Raportului “Cartografierea Microplasticului în Apele României”, primul raport naţional privind microplasticul din apele României.

Sursa: Stiripesurse.ro

dyomedica

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Externe32 de minute ago

Situație CRITICĂ în India: spitalele sunt copleșite. Țara a înregistrat un nou RECORD de cazuri de COVID-19

India a înregistrat un număr record de infectări cu coronavirus în ultimele 24 de ore, arată date făcute publice duminică...

Actualitate53 de minute ago

Chris Simion-Mercurian, fără secrete în emisiunea „Nu există nu se poate”

„Am ascultat-o cu nesaț la prima noastră întâlnire și mărturisesc cinstit: deși pe scenă sau în scaunul de regizor e...

Actualitate20 de ore ago

Daniel Olteanu a fost ales președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE)

Daniel Olteanu a fost ales președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), acesta fiind votat cu majoritate de voturi de...

Actualitate23 de ore ago

Covid19: Rata incidenței pe județul Cluj este în scădere. 200 de cazuri noi confirmate azi

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 501;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitate23 de ore ago

Câmpia Turzii: Proiect destinat integrării în muncă a tinerilor care au terminat școala

Dragă tinere, ai între 16 şi 24 de ani, nu mai urmezi şcoala şi nu lucrezi?Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei...

Actualitate23 de ore ago

Câmpia Turzii: MagicHELP, o soluție pentru părinții copiilor cu disabilități

MagicHELP este o aplicație mobilă creată ca un loc de întâlnireîntre oameni care pot să ajute, și familii ai căror...

Actualitate23 de ore ago

Avram Gal a fost ales în funcția de Vicepreședinte al ALDE la nivel național

În urma Congresului Național ALDE, care s-a desfășurat online astăzi, 17.04.2021, s-a ales prin vot democratic conducerea la nivel național...

Avram Gal - Seminar Nato Avram Gal - Seminar Nato
Actualitateo zi ago

Seminar NATO la Turda

În această săptămână a avut loc la Turda un nou seminar NATO Urban Financiar, unde experți NATO și reprezentanți ai...

alde 2021 alde 2021
Politicăo zi ago

ALDE își alege noua conducere a partidului: Călin Popescu Tăriceanu nu mai candidează

ALDE, partidul condus până anul trecut de Călin Popescu Tăriceanu, își alege astăzi noua conducere. Congresul partidului va decide noul...

Actualitate2 zile ago

Câmpia Turzii: Proiect destinat integrării în muncă a tinerilor care au terminat școala

Dragă tinere, ai între 16 şi 24 de ani, nu mai urmezi şcoala şi nu lucrezi?Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei...

Actualitate2 zile ago

Copil de 17 ani în stop cardio-respirator, la Arieșeni. Elicopterul SMURD trimis să-l salveze a greşit localitatea

Un minor de 17 ani a făcut stop cardio-respirator, iar elicopterul SMURD trimis să salveze copilul a aterizat în altă...

Actualitate2 zile ago

Elevii claselor a VIII-a au aflat azi rezultatele simulării examenului de Evaluare Națională. La Cluj promovabilitatea e de 77%

La nivelul județul Cluj rata de promovabilitate este de 77.60%, cu 12.89 procente mai mare decât la simularea probelor examenului...

Actualitate2 zile ago

Bărbat din Iara dat dispărut. L-ai văzut?

L-AȚI VĂZUT? CORCHIȘ ANDREI – în vârstă de 28 ani, din comuna Iara, județul Cluj, a plecat de la reședința...

Actualitate2 zile ago

Locuitorii unei comune clujene vor beneficia, în curând, de gaze naturale

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelei de gaze naturale în cele...

Actualitate2 zile ago

Locuitorii comunei Țaga vor beneficia, în curând, de gaze naturale

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelei de gaze naturale în...

-2 zile ago

ȘTIRE DE ULTIMĂ ORĂ-Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Claudiu Manda

Procurorii DNA– Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,...

Business2 zile ago

Mega-veste! Se reduce vârsta de pensionare: Cine sunt românii care pot ieși mai devreme la pensie

Vești importante pentru această categorie de români! Ei ar putea ieși mai repede la pensie. Persoanele trebuie să îndeplinească anumite...

Economie2 zile ago

Proiectul ordinii de zi al ședinței ordinare a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, din data de 21 aprilie 2021

Proiectul ordinii de zi al ședinței ordinare a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, din data de 21 aprilie 2021 1....

Politică3 zile ago

Florin Cîțu a procedat corect in demersul sau de revocare

Primul-ministru Florin Cîţu a procedat corect în demersul său de revocare din funcție a unui ministru iresponsabil, a cărui activitate...

Actualitate3 zile ago

Bugetul general pentru anul 2021 mai mare cu 22,88% față de 2020

Proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2021 a fost prezentat într-o conferință de presă care poate fi urmărită...

Tendințe

RECLAMA DYOMEDICA