fbpx

Școala începe în condiții speciale la Cluj. Vezi ce a decis Inspectoratul Școlar Județean!

Și-a dat foc la mașină încercând să ardă vegetația uscată
12 august 2020
Cluj-Napoca: Cimitirul Moș Ion Roată – cel mai modern cimitir-parc din România a fost finalizat
12 august 2020

Școala începe în condiții speciale la Cluj. Vezi ce a decis Inspectoratul Școlar Județean!

Noul an școlar, care va începe în 14 septembrie, se va desfășura într-o variantă mixtă: o parte din elevi vor merge la școală zilnic, iar cealaltă parte va avea loc în sistem hibrid, însă varianta exclusiv online este exclusă, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj.

Anul școlar în pandemie de coronavirus va începe la Cluj în condiții stricte iar decizia o ia fiecare școală în parte.

Cu o condiție – ca distanța între elevi să fie de cel puțin un metru în sala de clasă. În aceste condiții fiecare conducere de școală decide în ce variantă va putea îndeplini acest criteriu – de exemplu jumătate dintre copii urmăresc cursurile online iar restul – în sala de clasă, sau reorganizarea altor spații, cum ar fi sălile de sport transformate în săli de curs. Aceasta după ce luni de zile elevii au învățat doar acasă, online. ”Dar o proporție foarte mare nu doresc învățământ exclusiv online. Din declarațiile părinților și copiilor reieșea clar că copiii sunt distrași, apatici, fără chef, că nu mai doresc”, spune inspectorul școlar general Marinela Marc.

Decizia urmează să fie avizată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. ”Dacă apar focare de infecție în CJSU se va lua decizia de a suspenda parțial sau total cursurile”, spune ea.

Unde elevii nu încap în sala de clasă cu condiția respectării distanței de un metru clasele vor fi organizate în două schimburi sau respectiv, după caz, în clase jumătate vor fi prezenți la clasă iar restul – online, timp de o săptămână.

DYOMEDICA

BeTheme WordPress Theme