fbpx
Connect with us

Actualitate

România este una dintre primele țări în care grupul Holcim lansează cimentul verde

Published

on

Piața românească, o referință privind sustenabilitatea în construcții: România este una dintre primele țări în care grupul LafargeHolcim lansează cimentul verde ECOPlanet

  • România și Germania lansează simultan, în premieră la nivelul grupului LafargeHolcim, cimentul verde ECOPlanet, cu emisii de CO2 reduse cu peste 40%;
  • De altfel, Holcim vine cu o noutate în segmentul industrial, lansând o nouă identitate pentru portofoliului de ciment vrac;
  • ECOPlanet completează portofoliul de soluții și produse ECO al Holcim România, care a lansat recent ECOPact – prima gamă de betoane verzi din industrie;
  • Toate acestea se încadrează în noul model de business propus de grupul Holcim România.

București, 14 aprilie 2021Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcții de pe piața autohtonă, anunță astăzi lansarea cimentului verde ECOPlanet, România și Germania fiind primele din cele aproape 80 de țări aflate la nivelul grupului LafargeHolcim, care introduc pe piață acest produs.

Primul ciment verde din portofoliu și o nouă identitate pentru cimentul vrac

ECOPlanet este primul ciment verde din portofoliul Holcim, cu emisii reduse de CO2 de peste 40% și conținut de materiale reciclate de peste 30%. ECOPlanet este un ciment de înaltă performanță, cu durabilitate superioară chiar și în medii agresive.

“Faptul că România este una dintre primele țări în care grupul LafargeHolcim lansează cimentul verde ECOPlanet ne onorează. ECOPlanet este un deschizător de drumuri pentru cimenturile verzi și reprezintă soluția noastră pentru a ajuta România să construiască cu grijă și responsabilitate față de generațiile viitoare. Alături de ECOPact, prima gamă de beton verde din industrie, ECOPlanet vine în completarea portofoliului inovator de produse și soluții al grupului Holcim România și întărește angajamentul pe care ni l-am asumat prin lansarea noului model de business ECONCEPT de a conduce tranziția spre construcții sustenabile”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.

Pe lângă lansarea cimentului verde, Holcim a creat o nouă identitate pentru gama sa de ciment vrac, potrivită pentru toate tipurile de construcții: construcții civile, industriale, agricole și lucrări de infrastructură. Acest portofoliu include: Holcim ExtraDur 52, Holcim Optimo 42 (ambele cu emisii reduse de CO2), Holcim Experto 52 și Holcim Portanto 42.

Lansarea cimentului verde ECOPlanet, dar și rebranding-ul portofoliului de ciment vrac, reprezintă încă un pas important făcut de grupul Holcim România pentru îndeplinirea angajamentului Net-Zero, luat la nivel global de LafargeHolcim, care își propune reducerea emisiilor de CO2 cu 20% până în 2030, respectiv neutralizarea emisiilor de CO2 până în 2050.

De curând, Holcim România a anunțat lansarea unui nou model de business, ECONCEPT, ce are la bază o ofertă integrată de produse și soluții ECO. Totodată, compania a anunțat o serie de premiere în industria materialelor de construcții, precum betonul verde ECOPact și Eticheta Verde Holcim – sistem de evaluare transparentă a performanței climatice a produselor sale. Mai multe detalii despre lansările grupului Holcim România puteți afla accesând acest link.

###

Despre Holcim România

Holcim (Romania) S.A. activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi 3 terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. Holcim are aproximativ 800 angajați în România.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să între într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului 21.

Grupul de companii Holcim România include Somaco Grup Prefabricate (ce deține 5 fabrici de prefabricate și una de BCA) și Geocycle România (cu 3 puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

-11 ore ago

Ziua Interacțiunii Om-Animal, în campusul USAMV Cluj-Napoca, de 1 Iunie

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) se bucură să anunțe că, după...

Actualitate11 ore ago

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI COVID-19 ÎN JUDEȚUL CLUJ

La data de 13 mai, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi...

Actualitate11 ore ago

Cluj: s-au reluat lucrările de modernizare pe drumul județean 161C Iclod – Aluniș – Corneni, în vederea finalizării investiției

Consiliul Județean Cluj a reluat lucrările de reabilitare și modernizare pe drumul județean 161C Iclod – Aluniș – Corneni, în...

Actualitate11 ore ago

Stadiul lucrărilor la podul din localitatea Bulz

În această săptămână au fost montate cele 14 grinzi, câte șapte pe fiecare deschidere, care susțin trecerea de pe un...

Actualitate12 ore ago

Doru Octavian Dumitru – Show de comedie la Câmpia Turzii

ONE MAN SHOW – DORU OCTAVIAN DUMITRU Avem deosebita plăcere de a vă invita la destindere și terapie de grup...

Cultură12 ore ago

Exclusiv „Rețeaua de idoli”. Stategia Paulei Seling pentru a fi în top la Eurovision

Eurovision 2021 este pe cale să înceapă și doar câteva zile ne mai despart până când România va performa pe...

Actualitate12 ore ago

Liderii PNL împreună cu primarul Dorin Lojigan au vizitat azi Parcul Industrial din Câmpia Turzii

Ludovic Orban, Daniel Buda și alți lideri PNL au vizitat astăzi Parcul Industrial din Câmpia Turzii, unul dintre polii de...

Actualitate12 ore ago

36 cazuri noi de Covid la Cluj din peste 1.600 de teste

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 456;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitate12 ore ago

Reguli și măsuri de protejare a vieții și bunurilor în caz de viituri și inundații.

Având în vedere avertizarea hidrologică –Cod Galben, emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabilă pentru județul...

Actualitate14 ore ago

VACCINARE de neuitat la Castelul Bran. Te încumeți?

🧛🏻‍♂️ Vaccinări de neuitat!📷 Castelul Bran, Castelul Corvinilor, Faleza din Constanta sau stadionul emblemă al Olteniei sunt doar câteva locații...

Actualitate14 ore ago

Marea relaxare începe în etape, din 15 mai. Ce restricții vor fi eliminate?

Începând cu data de 15 mai se vor lua, gradual, în etape, măsuri de relaxare a restricțiilor impuse de autorități...

Actualitate14 ore ago

INUNDAȚII istorice în Satu Mare. Zeci de persoane au fost evacuate din calea dezastrului

Mai multe localități din județul Satu Mare, între care Rătești, Stâna și Bold, au fost afectate de precipitațiile abundente din...

Actualitate14 ore ago

Nunți și botezuri DOAR cu persoane vaccinate?! Vezi explicația premierului Cîțu!

Premierul Florin Cîțu a explicat, vineri, modalitatea prin care petrecerile private de nuntă și botez vor putea fi organizate fără...

Actualitate14 ore ago

Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA) revine în campusul USAMV Cluj-Napoca, de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului

Ziua Interacțiunii Om-Animal (ZIOA) revine în campusul USAMV Cluj-Napoca, de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului Universitatea de Științe Agricole...

Actualitate15 ore ago

Amplă acțiune de control desfășurată de Registrul Auto Român în vestul țării

Amplă acțiune de control desfășurată de Registrul Auto Român în vestul țării Scopul nostru este acela de a înlătura din...

Actualitate16 ore ago

“Pășește cu încredere în școală”, un nou proiect CSR care vizeaza cresterea calitatii conditiilor de invatamant

13.05.2021. Pentru a sustine institutii cu resurse limitate si pentru a celebra primii 30 ani de existenta, incepand din acest...

Actualitateo zi ago

Ludovic Orban vine la Turda și Câmpia Turzii. Vezi care este motivul!

Președintele Camerei Deputaților ajunge mâine în zona Turda-Câmpia Turzii. În cele două orașe va avea întâlniri cu reprezentanții administrației locale,...

Actualitateo zi ago

Câmpia Turzii mai unită ca oricând, Câmpia Turzii se vaccinează! Vaccinează-te și TU!

Câmpia Turzii mai unită ca oricând, Câmpia Turzii se vaccinează! Vaccinează-te și TU! O campanie inițiată de Primăria Municipiului Câmpia...

Businesso zi ago

Cel mai cunoscut impresar din România, Radu Groza, a spus lucruri șocante despre perioada în care a avut COVID-19! ”M-am speriat foarte tare”!

Radu Groza, cel mai cunoscut impresar din România, face declarații cutremurătoare despre infectarea cu virusul COVID-19. Radu Groza a avut...

Actualitateo zi ago

Ultima oră: Președintele anunță relaxarea restricțiilor. Se renunță la MASCĂ și carantina de noapte, din acest weekend…

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este...

Tendințe