fbpx
Connect with us

Actualitate

Polițiștii clujeni au ,,stricat” o petrecere cu 22 de persoane. S-a lăsat cu amenzi și dosare penale

Published

on

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 03.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, au întrerupt o petrecere privată cu 22 de persoane, desfășurată pe raza municipiului.

Polițiștii au identificat organizatorii evenimentului, în cauză cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Totodată, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de 52.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, precum și 28 de sancțiuni în valoare de 51.000 de lei pentru încălcarea a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Pe fondul evoluției numărului de îmbolnăviri cu virusul Covid-19, peste 400 de forțe au acționat în cursul zilei de ieri, pe raza județului Cluj, în vederea verificării gradului de respectare a măsurilor și înterdicțiilor impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii clujeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale și  mijloace de transport persoane.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 846 de persoane și verificate peste 150 de societăți comerciale, precum și un număr de peste 250 mijloace de transport persoane.

În urma abaterilor constatate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale, 150 dintre acestea fiind aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor individuale de protecție.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a reduce la minim riscul de îmbolnăvire cu virusul Covid-19.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate10 ore ago

Covid19: Doar 67 de cazuri noi azi la Cluj. Incidența a ajuns la 1,72 la mie

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 446;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitate10 ore ago

Cîțu: De azi te poți vaccina fără programare, oriunde în România. E o situație unică în Europa

Premierul Florin Cîțu a adeclarat vineri că cetățenii rezidenți în România se pot vaccina începând de astăzi fără să își...

Actualitate17 ore ago

Femeie de 80 de ani, lovita pe trecerea de pietoni, in municipiul Oradea

Joi, 6 mai a.c., la ora 16.10, pe strada 12 Octombrie din municipiul Oradea, un bărbat de 53 de ani,...

Actualitate18 ore ago

Președintele ALDE reacționează dur în fața prim-ministrului Florin Cîțu

Președintele ALDE, Daniel Olteanu, reacționează dur după ce prim-ministrul Florin Cîțu a admis că, în cadrul Coaliției de guvernare, se...

Actualitate18 ore ago

12 trasee turistice montane au fost omologate în județul Cluj

Consiliul Județean Cluj a obținut omologarea tuturor celor 12 trasee turistice montane din zona Cheile Turzii, Cheile Turenilor și a...

Actualitate18 ore ago

GEOfood, brandul exclusivist care certifică gastronomia geoparcurilor, pentru prima dată în România la Hațeg

Una dintre condițiile impuse de brandul internațional GEOfood este ca meniurile să fie realizate cu cel puțin 50% ingrediente și...

Actualitate18 ore ago

Minoră în vârstă de 15 ani, din comuna Florești, dispărută

O minoră în vârstă de 15 ani, din comuna/sat Florești, a plecat de la domiciliu, în data de 5 mai...

Actualitate18 ore ago

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a plecat de la locuință și nu s-a mai întors

Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a plecat de la locuinţa sa, însă nu s-a...

Actualitate19 ore ago

Oradea își întâmpină turiștii cu drag și cu o serie de gratuități și beneficii

Pentru al doilea an consecutiv, Oradea își va întâmpina turiștii cu o serie de beneficii și gratuități. Asociația pentru promovarea...

Actualitate19 ore ago

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, a plecat de la locuință și nu s-a mai întors.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Bobâlna, sat Bobâlna, a plecat de la locuinţa sa la...

Actualitate20 de ore ago

EXCLUSIV. Cătălina Ponor, la „Rețeaua de idoli”: „Atunci mi s-au uscat lacrimile și m-am dus direct în sala de concurs”

Despre Cătălina Ponor, invitata Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli”, ediția de duminică, 9 mai, de la ora 18:00, se...

Actualitateo zi ago

Accident în intersecția de la Kaufland, Turda

Un Accident rutier a avut loc în urmă cu câteva minute la Turda, zona Kaufland. Două mașini au fost avariate...

Actualitateo zi ago

Se redeschide OSER-ul din Cluj-Napoca. Pot intra doar cei vaccinați sau cu test negativ recent

Emil Boc a anunțat că Oserul se va deschide de la 1 iunie  în Cluj-Napoca, dar vor avea acces doar...

Actualitateo zi ago

Boc: Clujenii își mai pot închide balcoanele doar cu autorizație de la Comisia de Estetică Urbană. E ilegal să îți izolezi doar tu apartamentul

Balcoanele pot fi inchise doar cu autorizatie de la municipalitate. „Ei trebuie să facă cu autorizație. Cine nu face cu...

Actualitateo zi ago

Untold şi Neversea au primit undă verde de la Cîţu: Festivalurile vor avea loc cel mai probabil după 1 august

Premierul Florin Cîţu a declarat joi, la Constanţa, că evenimentele mari, de genul Untold sau Neversea nu vor putea fi...

Actualitateo zi ago

INCENDIU devastator la fabrica de hârtie din Dej

Un incendiu de amploare a izbucnit în această după-amiază, puțin după ora 16, la fabrica de hârtie din Parcul Industrial...

Actualitateo zi ago

Câmpia Turzii: PROGRAMUL MANIFESTĂRII PRILEJUITE DE ZIUA INDEPENDENŢEI, ZIUA VICTORIEI, ZIUA EUROPEI – 9 MAI 2021

Ora 12:35 – Formarea coloanei şi deplasarea spre Parcul Central ,,Ionel Floaşiu”;Ora 12:40 – Monumentul Comemorativ al Ostaşilor Români –...

Actualitateo zi ago

Stadionul Giulești din capitală aproape de a fi finalizat

Lucrările de reabilitare a stadionului Giulești din București au avansat semnificativ, astfel arena ar putea fi predată și folosită de Clubul...

Actualitateo zi ago

Stațiile de transfer al deșeurilor din Gherla și Mihai Viteazu au fost predate operatorului de salubritate

Stațiile de transfer al deșeurilor din Gherla și Mihai Viteazu, predate operatorului de salubritate Acesta va începe din 1 iunie...

Actualitateo zi ago

Clujean arestat după ce a blocat o șoferiță în trafic. I-a spart parbrizul mașinii cu pumnul

La data de 5 mai a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Dej...

Tendințe