fbpx
Connect with us

Actualitate

Patru spitale clujene vor fi dotate cu peste 120 de noi echipamente medicale de ultimă generație

Published

on

Consiliul Județean Cluj a încheiat contractele pentru achiziția a nu mai puțin de 127 de noi echipamente medicale ultramoderne. Acestea au fost cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează consolidarea capacității județului în gestionarea crizei sanitare COVID-19.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Utilitatea noilor echipamente de înaltă tehnologie este cu atât mai mare cu cât solicitările de investigații sunt mai numeroase în această perioadă a pandemiei. Pentru a asigura un act medical de cea mai bună calitate, personalul medical aflat în prima linie a luptei cu COVID-19 trebuie să dispună de infrastructura și aparaturile necesare.”

Noile dotări vor ajunge la trei dintre spitalele aflate în subordinea forului administrativ județean, respectiv Spitalul de Urgență pentru Copii, Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” și Spitalul de Recuperare, precum și la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, unitate subordonată Ministerului Sănătății.

Valoarea celor 127 de echipamente medicale ultraperformante este de 9.666.465 de lei, cu TVA inclus. Printre aparatele de care vor beneficia cele patru spitale clujene se numără un echipament radiologic mobil digital cu rețea integrată de stocare și transmitere imagini, prevenire și sistem de gestionare a pandemiei COVID-19, două ventilatoare pentru Terapie Intensivă cu compresor integrat și monitorizare respiratorie avansată, un ventilator de transport, un aparat mobil de radiologie și un aparat de anestezie de înaltă performanță cu monitor.

De asemenea, au mai fost achiziționate trei echipamente de oxigenoterapie, un dispozitiv extra-pulmonar de susținere a funcției pulmonare, personalizat, 27 de dispozitive medicale pentru ventilația non-invazivă, un videolaringoscop cu set de intubație dificilă, două compresoare de aer pentru asigurarea fluxului dispozitivelor de tip High Flow Nasal Cannula, un aparat pentru terapia de substituție renală continuă, un videolaringoscop cu monitor atașat și lame sterilizabile, ș.a.m.d.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate2 ore ago

DANIEL OLTEANU, PREȘEDINTE ALDE: ADEVERINȚA DE VACCINARE NU POATE FI CARTELĂ DE ACCES LA DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI GARANTATE PRIN CONSTITUȚIE

Președintele ALDE, Daniel Olteanu, reacționează dur după ce prim-ministrul Florin Cîțu a admis că, în cadrul Coaliției de guvernare, se...

Politică7 ore ago

Răzvan Cuc sare la gâtul ONG-iștilor care BLOCAU construcția de autostrăzi

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că ONG-urile care protestau împotriva construirii de autostrăzi în zone protejate nu au...

Actualitate10 ore ago

Primăria Turda susține că zona Băi a devenit o groapă de gunoi. De vină sunt tinerii care lasă dezastru în urma lor

Primăria Turda susține că zona Băi, din localitate, a devenit o groapă de gunoi. ”Zona Băi a devenit o zonă...

Actualitate10 ore ago

TUP Turda: Începând de vineri, 07.05.2021 se închide un tronson de drum al străzii Castanilor

În atenția călătorilor TUP,⛔ Începand de vineri, 07.05.2021 se închide un tronson de drum al străzii Castanilor. Sectorul de drum...

Actualitate10 ore ago

Cluj-Napoca: Au fost finalizate locuințele sociale de pe str. Ghimeșului. Urmează faza de recepție a lucrărilor

Au fost finalizate locuințele sociale de pe str. Ghimeșului. Urmează faza de recepție a lucrărilorImobilul cu funcțiuni publice și locuințe...

Actualitate10 ore ago

Noul internat al Liceului pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca a fost dat în folosință

Noul internat al Liceului pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, construit de Consiliul Județean Cluj din bugetul propriu, a fost dat,...

Actualitateo zi ago

Tragic: Cel mai mare urs din România, Arthur, a fost ucis de un prinț din Austria, pentru 7.000 de euro

Asociațiile Agent Green și VGT (Austria) acuză că un prinț din Austria a ucis cel mai mare urs din România,...

Actualitateo zi ago

Sub 100 de cazuri Covid și azi la Cluj. Incidența a ajuns la 1,95 la mie

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 382;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitateo zi ago

Câmpia Turzii: ANUNȚ recrutare voluntari la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență

ANUNȚ recrutare voluntari la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență dinMunicipiul Câmpia TurziiServiciul Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpia Turzii,...

Actualitateo zi ago

Se construiește un nou mall în Cluj-Napoca, în cartierul Bună Ziua

Un nou ansamblu rezidențial se contruiește în Bună Ziua, pe spațiul de lângă Lidl. Se vor construi două blocuri, unul...

Actualitateo zi ago

Taximetriștii: Ne pregătim de miting! Guvernul României modifică Legea RCA în defavoarea păgubiților și pentru câștigul asiguratorilor

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a fost ignorată total în legătură cu Legea RCA. O Ordonanță de...

Actualitateo zi ago

Femeie bătută de un tânăr din Câmpia Turzii la o înmormântare în Huedin

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe...

Actualitateo zi ago

Trei spitale clujene au fost dotate cu peste 24 de noi echipamente medicale ultramoderne

Consiliul Județean Cluj a recepționat 24 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Acestea au ajuns deja la trei dintre...

Actualitateo zi ago

Incendiu violent in localitatea Budureasa. Din fericire nu au existat persoane ranite grav

Mai multe acareturi din cadrul a două gospodării situate în localitatea Budureasa au fost mistuite de flăcări, în urma unui...

Actualitateo zi ago

Un bărbat de 54 de ani, este cercetat penal pentru conducerea sub influența alcoolului

Marți, 4 mai a.c., la ora 18.35, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Uileacu de Criş, polițiștii Biroului Drumuri Naționale...

Actualitateo zi ago

Tânăr de 17 ani, din Oradea, bănuit de furt calificat

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat şi cercetat un tânăr de 17 ani, din...

Actualitateo zi ago

Copiii de la Gradinița nr. 35 din cartierul Tractorul, au un nou parc de joacă

Copiii de la Grădiniţa nr. 35 din cartierul Tractorul sunt fericiţi să aibă propriul loc de joacă, în incinta curţii...

Actualitateo zi ago

Premieră la Iași în 2021, la Romanian Creative Week!

Concerte în grădinile Palas Mall și tabără muzicală. Nosfe, Bruja și Dl Goe, pe lista artiștilor invitați Pentru prima oară...

Actualitateo zi ago

Ion Caramitru anunță ca în data de 14 mai, se va redeschide Teatrul Național “I. L. Caragiale” din Bucureşti

Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti se va redeschide pe 14 mai, cu spectacole în patru săli în acelaşi...

Actualitateo zi ago

Pfizer va lansa de urgență și un vaccin pentru copii. Vaccinarea ar putea începe de săptămâna viitoare

Pfizer va solicita autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul său anti-Covid pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani,...

Tendințe