fbpx

Ordonanța care dispune creșterea alocațiilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Câți bani vor primi copiii?

A început TIFF: 19 ani de artă cinematografică la Cluj-Napoca
1 august 2020
ALDE: VIDEO, Câmpia Turzii după 4 ani de administrație marca Lojigan
1 august 2020

Ordonanța care dispune creșterea alocațiilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Câți bani vor primi copiii?

Gal Avram

Ordonanţa privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată în Monitorul Oficial. Începând din luna septembrie, alocaţiile vor creşte cu 20%. 

În luna septembrie, alocaţiile vor creşte după următorul model:

  • De la 156 lei la 185 lei pentru copiii între 2 şi 18 ani 
  • De la 311 lei la 369 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani 

Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta şi cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creştere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creşteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie şi 1 iulie, cu câte 20%, şi la fel în 2022,” a explicat majorarea Violeta Alexandru, ministrul Muncii.

Copiii vor primi alocaţii până la finalul lui 2022 după cum urmează:

  •  600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap 
  •  300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsî între 2 ani şi 18 ani
BeTheme WordPress Theme