fbpx

O familie numeroasă a pierdut tot într-un incendiu devastator, la Sânnicoară Cluj

Măsuri speciale de prevenire a transmiterii infecțiilor respiratorii în spitalele clujene
30 ianuarie 2020
INCENDIU și la Dej. O familie a fost salvată în ultimul moment. O minoră a ajuns la spital
30 ianuarie 2020

O familie numeroasă a pierdut tot într-un incendiu devastator, la Sânnicoară Cluj

Flăcări uriașe s-au ridicat miercuri seara din acoperișul unei case din Sânnicoară, în comuna Apahida.

Incediul a fost anunțat la 112 în jurul orei 19,50 și au intervenit două autospeciale pentru stingere și o autoplatformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi.

Pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor, care au cuprins acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.

La momentul sosirii pompierilor, flăcările erau extinse la întreg acoperișul, precum și la patru anexe – bucătării de vară improvizate, alipite de casa de locuit. Eforturile pompierilor au durat mai bine de două ore pentru a înlăturara toate focarele și efectele negative ale incendiului, fiind evitată propagarea acestuia mai departe de limitele în care a fost găsit.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar din cercetările preliminare, se pare că incendiul a pornit de la coșul de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile.

Casa aparține unei familii numeroase cu peste zece copii. Aceștia au pierdut nu doar locuința ci și hainele, actele și alte obiecte care se aflau în casă.

Sursa: Gherlainfo.ro