fbpx

Măcar Trenuri, dacă nu Autostrăzi! Austriecii de la ÖBB introduc trenuri pe ruta Viena – Budapesta – Oradea – Cluj Napoca

Consiliul Județean a reînființat Serviciul Public Salvamont Maramureș
27 octombrie 2018
Trecem sau NU la ora de iarnă? Cum afectează această schimbare Organismul uman?
27 octombrie 2018

Măcar Trenuri, dacă nu Autostrăzi! Austriecii de la ÖBB introduc trenuri pe ruta Viena – Budapesta – Oradea – Cluj Napoca

Austriecii de la ÖBB intră pe piaţa de transport călători din Romania, cu trenuri pe ruta Viena – Cluj Napoca

Compania austriacă de stat ÖBB intră pe piaţa transportului feroviar de călători din România. În mersul trenurilor din 2019 al companiei apar destinaţii din România: Oradea şi Cluj-Napoca.

ÖBB (Österreichische Bundesbahnen) a inclus în premieră destinaţii din România în programul său de transport călători din 2019, când va fi liberalizată şi piaţa de transport persoane pe calea ferată din România.

Astfel, anul viitor compania va introduce trenuri pe ruta Viena – Budapesta – Oradea – Cluj Napoca.

Programul de circulaţie va fi următorul:

  • Viena (10:42) – Budapesta (13:19) – Cluj-Napoca (22:25);
  • Cluj-Napoca (07:40) – Budapesta (14:40) – Viena (17:21)

ÖBB este o societate feroviară de transport călători din Austria. Sediul ÖBB se află lângă Gara Centrală din Viena. Compania face parte din grupul ÖBB, deţinut în întregime de către statul austriac. Pe lângă operarea sistemului feroviar național al Austriei, ÖBB este și administratorul căilor ferate din Liechtenstein.

Grupul ÖBB are peste 41.000 de angajaţi şi este format din mai multe companii care administrează infrastructura feroviară și operează servicii de transport de călători și de transport de marfă. ÖBB transportă anual 459 milioane de pasageri și 115 milioane de tone de mărfuri.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat în această lună că pregătește un ordin pentru liberalizarea transportului de călători pe calea ferată. “Începând de la 1 iulie 2019 vor găsi consumatorii români o ofertă mai largă de transport și pe calea ferată din partea și a altor operatori decât cei care sunt astăzi, fie că e vorba de compania națională și cei câțiva operatori privați”, a spus ministrul Transporturilor Lucian Șova.

Piaţa de transport feroviar de călători din România va deveni concurenţială într-o manieră mult mai adâncă decât până acum, odată cu intrarea în vigoare a Pachetului 4 Feroviar, în 2019, iar posibila intrare pe această piaţă a unor operatori occidentali de anvergură ai unor state vestice – care beneficiază de susţineri puternice naţionale la nivel guvernamental şi comunitar – ar putea duce la scoaterea de pe piaţă a “celor mici” sau a celor de stat nesusţinuţi la nivel politic de către Bucureşti, atrage atenţia, într-o analiză de specialitate, Viorel Lucaci, inspector de stat la Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR).

Sursa economica.net