fbpx

Iohannis a promulgat legea prin care locuitorii din Turda și Câmpia Turzii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare

Accident pe drumul Turda-Cluj. S-a răsturnat din cauza vitezei neadaptate la condițiile meteo
30 septembrie 2020
Mesajul noului Primar din Ceanu Mare: E timpul să ne luăm comuna în serios!
1 octombrie 2020

Iohannis a promulgat legea prin care locuitorii din Turda și Câmpia Turzii beneficiază de reducerea vârstei de pensionare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea pentru modificarea art. 65 alin.(5) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, transmite Administraţia Prezidenţială. Prin actul normativ sunt extinse categoriilor de persoane cărora li se va reduce vârsta de pensionare cu 2 ani, fără nicio penalizare, dacă au locuit minim 30 de ani în zone afectate de poluare, cât şi pe o rază de opt kilometri din jurul acestor locuri.

,,Consider că introducerea locuitorilor din municipiile Turda și Câmpia Turzii, precum și de pe o rază de opt kilometri în jurul acestora pe lista localităților a căror cetățeni beneficiază de reducerea vârstei de pensionare este o realizare importantă pentru oamenii din cele două orașe. Prin acest amendament, am reușit să elimin situația evidentă de discriminare a locuitorilor din Turda și Câmpia Turzii, care au suportat ani de zile emisiile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine, combinate şi întreprinderi.

Amendamentul meu s-a bazat pe realitatea conform căreia zona Turda – Câmpia Turzii a fost până în 1989 puternic industrializată, aici funcționând Uzina Chimică Turda, Combinatul de Lianţi şi Material Refractar Turda, Electroceramica, Fabrica de carbură de siliciu, Fabrica de Sticlă Turda şi, nu în ultimul rând, Combinatul Industria Sârmei Câmpia Turzii.

În concluzie, este pe deplin justificat ca şi cetăţenii din Turda și Câmpia Turzii să beneficieze de aceleaşi drepturi legale precum cei cuprinşi deja în prevederile Legii 263/2010 și sunt extrem de mulțumită că amendamentul meu a fost adoptat la votul final din Camera Deputaților.” transmitea deputatul turdean Cristina Burciu în urmă cu câteva săptămâni.