Inspectoratul de Poliție Cluj își schimbă conducerea. Mircea Ioan Rus a fost detașat la Ialomița

A început modernizarea rețelei de iluminat pe Calea Florești, Cluj-Napoca
23 mai 2020
ATENȚIE: Un urs a fost văzut pe străzile Câmpiei Turzii
24 mai 2020

Inspectoratul de Poliție Cluj își schimbă conducerea. Mircea Ioan Rus a fost detașat la Ialomița

Comisarul șef Mircea Ion Rus, aflat la conducerea Inspectoratului Județean de Poliție, a primit Ordin de detașare la Ialomița, scrie monitorulcj.ro

Informația cu privire la schimbarea din funcție a lui Mircea Rus a circulat în presă încă din luna martie însă decretarea stării de urgență a amânat punerea în aplicare. Acum Mircea Rus urmează să își petreacă următoarele 3 luni în Ialomița, informează InfoCluj.

Motivul acestei mutări ar fi că şeful de la IPJ Ialomiţa a intrat într-un conflict grav cu prefectul judeţului. Ca urmare a certurilor dintre cei doi, şeful IPJ Ialomiţa a ajuns la Ordine Publică, iar coomandantul IPJ Cluj este detaşat pe o perioadă de trei luni de zile la conducerea IPJ Ialomiţa. Poziţia lui Mircea Rus va fi ocupată temporar de către Ciprian Rus, şeful Poliţiei municipale Cluj-Napoca.

BeTheme WordPress Theme
%d blogeri au apreciat: