fbpx

Începe marea vaccinare! 90 de cadre medicale de la Infecțioase Cluj vor fi vaccinate duminică

300 de amenzi aplicate de polițiștii clujeni de Crăciun
26 decembrie 2020
Șofer de TIR urmărit de către polițiști 90 de km în trafic și oprit cu focuri de arme
26 decembrie 2020

Începe marea vaccinare! 90 de cadre medicale de la Infecțioase Cluj vor fi vaccinate duminică

Începe campania de vaccinare anti-COVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj. Aproximativ 90 de cadre medicale vor fi vaccinate mâine, 27 decembrie.

Mâine, 27 decembrie, în jurul orei 09:00, va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27-31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-Covid-19, a anunțat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziție spații de așteptare ante și post-vaccinare, 2 săli de triaj și un salon pentru urgențe (preterapie intensivă).

Instituția Prefectului Cluj:

➡️ Mâine, 27 decembrie, în jurul orei 9, va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27-31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-Covid-19. Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziție spații de așteptare ante și post-vaccinare, 2 săli de triaj și un salon pentru urgențe (preterapie intensivă).

➡️ Primele 5 persoane care vor fi vaccinate sunt:

  1. Dr. Violeta Briciu, director medical
  2. Dr. Vasile Morar, medic șef radiologie
  3. Dr. Mirela Flonta, medic șef Laborator analize medicale
  4. Dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie
  5. Ioan Mureșan, manager SCBI

➡️ Condițiile de păstrare ale vaccinului în spital sunt asigurate conform cerințelor producătorului, 2-8 grade C, fiind aduse direct de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.

➡️ Se vor vaccina 6 persoane/ora/punct de vaccinare, la interval de 10 minute. Programul de funcționare va fi de 12 ore pe zi.

➡️ Personalul care a optat pentru vaccinare va fi planificat în perioada 27-30 decembrie, 31 decembrie – a 5-a zi de valabilitate a vaccinului va fi doar de rezervă.

➡️ Centralizarea persoanelor și a centrelor de vaccinare pe județ a fost efectuată în felul următor:

✓ Centre de vaccinare pentru personalul medical:

  • 20 centre (spitale și centre medicale)
  • 35 cabinete de vaccinare
  • 38 echipe de vaccinare
  • 12.458 persoane de vaccinat

✓ Centre rezidențiale de îngrijire:

  • 49 centre – echipaje mobile de vaccinare
  • capacitate paturi – 2.099
  • personal angajat – 480

✓ Centre de vaccinare pentru populația de peste 65 de ani și a bolnavilor cronici:

  • Centre/ județ – 30 (13 Cluj-Napoca, 3 Turda, 1 Câmpia Turzii, 2 Dej, 1 Gherla, 1 Huedin, 1 Călățele, 1 Mociu, 1 Apahida, 1 Chinteni, 1 Gilău, 1 Băișoara, 1 Aghireșu, 1 Florești, 1 Baciu)
  • 46 echipe de vaccinare în centre
  • 2 echipaje mobile de vaccinare
  • 132.942 populația deservită

➡️ Echipamentele STS sunt predate, funcționale, iar instruirea a fost efectuată.

➡️ Persoana de contact mandatată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca este dr. Violeta Briciu, 0751.519.421.

➡️ Evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituționale ale Guvernului României.

➡️ Imaginile de la evenimentele organizate pentru promovarea campaniei de vaccinare pot fi obținute prin intermediul TVR, în calitate de broadcaster oficial al acestei campanii (persoană de contact Laura Neagu, 0723.200.878).