fbpx
Connect with us

Actualitate

INCENDIU devastator într-o locuință din Oradea

Published

on

​În cursul nopții de duminică spre luni, 14 decembrie, pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Drumul Hotarului din municipiu, cel mai probabil din cauza unei centrale termice amplasată necorespunzător față de materialele combustibile.

​Apelul care semnala producerea incendiului a fost primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 00.45, moment în care, pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea. 

​La sosirea forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la o construcție auxiliară care adăpostea centrala termică și la acoperișul locuinței, existând riscul extinderii acestora la încăperile casei.

​Cei 14 pompieri militari mobilizați la locul producerii evenimentului au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind în aproximativ 20 de minute să stingă incendiul și să împiedice propagarea acestuia la camerele locuinței.

​În urma evenimentului, au ars construcția anexă în care era amplasată centrala termică și acoperișul caseilipite de anexă, pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați.

​Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice perioadelor caracterizate prin temperaturi scăzute

​În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, soldate uneori cu  mari pagube materiale şi, din nefericire, în unele situaţii, cu pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reaminteşte bihorenilor obligativitatea respectării măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor:

Instalaţii de încălzire centrală

• Instalaţiile de încălzire centrală se pot amplasa în ansamblul unei clădiri sau în clădiri independente ori alipite acestora, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice specifice;

• Coşurile şi canalele de fum se realizează din materiale incombustibile rezistente la foc şi la acţiunea corozivă a fumului şi gazelor de ardere, acestea fiind izolate corespunzător faţă de elementele combustibile din structura clădirilor în care sunt amplasate;

• Montarea şi verificarea centralelor termice vor fi executate de către firme autorizate;

• Exploatarea centralelor termice trebuie făcută conform prescripţiilor tehnice ale producătorului.

Pe timpul exploatării instalaţiilor se interzice: 

• Depozitarea în încăperea centralei termice a unor obiecte sau materiale ce nu au legătură cu exploatarea acesteia; 

• Neechiparea centralei cu aparate de măsură şi control al temperaturii, presiunii din cazan şi conducte, indicatoare de nivel pentru combustibil și supape de siguranţă;

• Depozitarea combustibilului în interiorul centralei (cu excepţia combustibilului din rezervorul de consum zilnic, la centralele pe combustibil lichid).

Sobe cu sau fără acumulare de căldură și mijloace de încălzire electrice

• Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

• Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

• Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

• Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

• Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;

• Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

• Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

• Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;

• Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

• Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi pe timpul funcţionării sistemelor de încălzire (sobe ori aparate de încălzire electrice).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate3 ore ago

Spectacol-TEST la Opera din Cluj, fără MASCĂ. Intrarea va fi doar pentru cei vaccinați!

Opera Națională Română din Cluj-Napoca își redeschide porțile sâmbătă, 15 mai, pentru premiera spactacolului Faust, doar pentru cei care au...

Actualitate3 ore ago

Certificatul verde european ar putea fi gata la începutul lunii iulie. Testarea va fi gratuită

Certificatul verde european ar putea fi gata la început de iulie, a anunțat, vineri seara, la Digi24, coordonatorul campaniei naționale...

Actualitate3 ore ago

ATAC cu rachete asupra Tel Avivului, după ce un fief Hamas din Gaza a fost făcut una cu pământul

Metropola israeliană Tel Aviv a fost ţinta, marţi seară, a unui atac masiv cu rachete lansate din Fâşia Gaza, după...

Actualitate3 ore ago

Minoră din Cluj-Napoca dată dispărută. Ai văzut-o?

Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 10 mai a.c., în jurul orei 19.00, ROSTAȘ...

Actualitate20 de ore ago

Bombă de artilerie găsită într-o pădure din Bihor

O bombă de artilerie provenită din cea de-a doua conflagrație mondială, a fost descoperită de un cetățean cu ajutorul unui...

Actualitate21 de ore ago

Focar de gripă aviară într-o fermă din Mureș: 180.000 de păsări sacrificate. Creștere explozivă a focarelor de gripă aviară în Europa

Un focar de gripă aviară a fost confirmat într-o fermă din Ungheni, județul Mureș, unde au fost sacrificate toate cele...

Actualitate21 de ore ago

Vești bune! Turcia ar putea primi turiştii români FĂRĂ test PCR în această vară

Turiștii români ar urma să nu mai aibă nevoie de test PCR la intrare din Turcia, a anunțat mari, 11...

Actualitate21 de ore ago

Turda: Accesul auto RESTRICȚIONAT pe un sector de drum. Vezi alternativele!

Primăria Turda: Începând de astăzi accesul auto este restricționat pe sectorul de drum cuprins de la intersecția străzii Castanilor cu...

Actualitate21 de ore ago

Doar 54 de cazuri noi Covid19 la Cluj, mai puține decât cei internați la ATI

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 419;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitate21 de ore ago

A fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea a două centre de intervenții medicale de urgență în zona montană, la Padiș și Stâna de Vale.

Joi, 6 mai, a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea a două centre de intervenții medicale de...

Actualitate21 de ore ago

5.844 de elevi clujeni vor susține probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a VI-a, sesiunea mai 2021

Miercuri, 12 mai 2021 vor începe probele scrise din cadrul Evaluării Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi...

Actualitate21 de ore ago

AVBS Credit a intermediat credite bancare în valoare de peste 15 milioane euro în primul trimestru din 2021, cu o creştere de 50%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut

AVBS Credit, companie din domeniul brokerajului bancar, anunţă vânzări în valoare de peste 15 milioane euro a creditelor bancare intermediate...

Actualitate22 de ore ago

Intervenție pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe raza localității Curtuișeni

În cursul zilei de luni, 10 mai  a.c., în jurul orei 14.45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului...

Actualitate22 de ore ago

Mai multe persoane prinse cu teste Covid FALSE pe Aeroportul Cluj. S-au întocmit dosare penale

La data de 9 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca – Biroul de Poliție Transporturi...

Actualitate22 de ore ago

Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat astăzi, 10 mai a.c., ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice...

Actualitate22 de ore ago

100 de ani de bibliotecă publică la Cluj-Napoca

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, invită comunitatea clujeană la evenimentele pregătite cu...

-22 de ore ago

Restricții de circulație pe B-dul 21 Decembrie 1989

În perioada următoare, Primăria Cluj-Napoca va efectua următoarele lucrări în cadrul obiectivului de investiții “Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări...

Actualitate22 de ore ago

CJ Cluj a cumpărat cca. 100 de noi aparaturi medicale ultramoderne pentru Spitalul Județean de Urgență

Consiliul Județean Cluj a încheiat contractele pentru achiziționarea a nu mai puțin de 97 de noi aparaturi și echipamente medicale...

Actualitate22 de ore ago

Două noi zboruri spre Creta și Sicilia de pe Aeroportul Cluj

București, 11 mai 2021: Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa anunță două noi rute din...

Actualitate22 de ore ago

Comisarul UE pentru mediu, analizeaza informatiile despre impuscarea ursului Arthur

Comisarul UE pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, a anunţat luni că ”analizează” informaţiile provenite de la mai multe...

Tendințe