fbpx

Grefierii au intrat în Grevă și nu vor intra în sălile de judecată

Avram Gal: Baza sportului de performanță este JUNIORATUL
28 ianuarie 2020
Proiectul european NECENZURAT derural în școli de către Agenția Antidrog
28 ianuarie 2020

Grefierii au intrat în Grevă și nu vor intra în sălile de judecată

Grefierii din toată țara vor întrerupe lucrul pentru a protesta față de intenția Guvernului de a abroga pensiile speciale. Luni, grefierii și restul colegilor care fac parte din personalul auxiliar al instanțelor au întrerupt lucrul între orele 10-12, iar marți greva se va întinde pe tot parcursul zilei.

Grefierii nu vor mai intra în sălile de judecată marți, în ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu. Protestul reprezintă peste 6000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști,
grefieri statisticieni și specialiști IT – care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție, se
arată într-un comunicat semnat de reprezentanții a șase sindicate și Asociația Grefierilor din România.

Reprezentanții grefierilor urmează a se întâlni marți cu premierul României, Ludovic Orban. Calendarul protestelor se întinde, gradual, pe două zile, se arată în comunicat.