fbpx
Connect with us

Actualitate

Evenimentul marca Produs de Cluj, din parcarea centrului comercial VIVO! s-a încheiat cu succes

Published

on

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Asociației Produs de Cluj, a organizat, timp de 11 zile, în parcarea centrului comercial VIVO! Cluj-Napoca târgul destinat micilor producători și artizani locali. Desfășurat între 30 iulie și 9 august, evenimentul a suscitat interesul iubitorilor de tradiție, dar și al celor care consumă preponderent produse locale.

            Alegerea locației pentru organizarea acestui eveniment a reprezentat atât un test, cât și ocazia perfectă pentru a demonstra faptul că viața și economia pot funcționa și în aceste condiții deosebite. Dorința de a da întreprinzătorilor clujeni, fie ei fermieri, artizani sau tineri antreprenori din domeniul producției de preparate tradiționale, posibilitatea de a-și expune din nou produsele pe standuri, a stat la baza identificării unei soluții prin care să se respecte, deopotrivă, regulile impuse de situația sanitară actuală. Nevoia de protecție reciprocă și importanța distanțării sociale a fost înțeleasă de către fiecare vizitator prezent la târg, dar și de către expozanți, aceștia conformându-se tuturor cerințelor impuse de organizatori, și întărind convingerea că târgurile tradiționale ,,Produs de Cluj” pot merge mai departe chiar și în aceste vremuri mai grele.

            La târgul organizat prin intermediul Asociației Produs de Cluj, entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, au fost prezenți 20 de producători și artizani locali. Ei au oferit publicului vizitator legume și fructe de sezon, uleiuri presate la rece, brânzeturi, preparate alimentare din carne, conserve din fructe și legume, prăjituri de casă și turtă dulce și produse apicole. Alături de ei au expus artizanii care și-au arătat din nou măiestria și dragostea de frumos prin cusăturile și bijuteriile prezentate, precum și mici întreprinzători din domeniul produselor de cosmetică și igienă personală.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate5 minute ago

Metodă ingenioasă de furt, a unui floreștean. A sustras un inel de aur de 3.000 de euro

La data de 5 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Cluj-Napoca au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința...

Actualitate7 minute ago

Green Report: Cum poți transporta bicicleta cu trenul în România

Dacă v-ați gândit să vă extindeți zona de agrement în care vă plimbați cu bicicleta mai departe de casă, trebuie...

Actualitate10 minute ago

ATAC cibernetic asupra site-ului Consiliului Județean Cluj

. Site-ul Consiliului Județean Cluj a fost, în cursul zilei de joi, 6 mai 2021, victima unui atac cibernetic. Practic,...

Actualitate2 ore ago

DANIEL OLTEANU, PREȘEDINTE ALDE: ADEVERINȚA DE VACCINARE NU POATE FI CARTELĂ DE ACCES LA DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI GARANTATE PRIN CONSTITUȚIE

Președintele ALDE, Daniel Olteanu, reacționează dur după ce prim-ministrul Florin Cîțu a admis că, în cadrul Coaliției de guvernare, se...

Politică8 ore ago

Răzvan Cuc sare la gâtul ONG-iștilor care BLOCAU construcția de autostrăzi

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că ONG-urile care protestau împotriva construirii de autostrăzi în zone protejate nu au...

Actualitate11 ore ago

Primăria Turda susține că zona Băi a devenit o groapă de gunoi. De vină sunt tinerii care lasă dezastru în urma lor

Primăria Turda susține că zona Băi, din localitate, a devenit o groapă de gunoi. ”Zona Băi a devenit o zonă...

Actualitate11 ore ago

TUP Turda: Începând de vineri, 07.05.2021 se închide un tronson de drum al străzii Castanilor

În atenția călătorilor TUP,⛔ Începand de vineri, 07.05.2021 se închide un tronson de drum al străzii Castanilor. Sectorul de drum...

Actualitate11 ore ago

Cluj-Napoca: Au fost finalizate locuințele sociale de pe str. Ghimeșului. Urmează faza de recepție a lucrărilor

Au fost finalizate locuințele sociale de pe str. Ghimeșului. Urmează faza de recepție a lucrărilorImobilul cu funcțiuni publice și locuințe...

Actualitate11 ore ago

Noul internat al Liceului pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca a fost dat în folosință

Noul internat al Liceului pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, construit de Consiliul Județean Cluj din bugetul propriu, a fost dat,...

Actualitateo zi ago

Tragic: Cel mai mare urs din România, Arthur, a fost ucis de un prinț din Austria, pentru 7.000 de euro

Asociațiile Agent Green și VGT (Austria) acuză că un prinț din Austria a ucis cel mai mare urs din România,...

Actualitateo zi ago

Sub 100 de cazuri Covid și azi la Cluj. Incidența a ajuns la 1,95 la mie

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 382;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitateo zi ago

Câmpia Turzii: ANUNȚ recrutare voluntari la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență

ANUNȚ recrutare voluntari la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență dinMunicipiul Câmpia TurziiServiciul Voluntar pentru Situații de Urgență Câmpia Turzii,...

Actualitateo zi ago

Se construiește un nou mall în Cluj-Napoca, în cartierul Bună Ziua

Un nou ansamblu rezidențial se contruiește în Bună Ziua, pe spațiul de lângă Lidl. Se vor construi două blocuri, unul...

Actualitateo zi ago

Taximetriștii: Ne pregătim de miting! Guvernul României modifică Legea RCA în defavoarea păgubiților și pentru câștigul asiguratorilor

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a fost ignorată total în legătură cu Legea RCA. O Ordonanță de...

Actualitateo zi ago

Femeie bătută de un tânăr din Câmpia Turzii la o înmormântare în Huedin

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe...

Actualitateo zi ago

Trei spitale clujene au fost dotate cu peste 24 de noi echipamente medicale ultramoderne

Consiliul Județean Cluj a recepționat 24 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Acestea au ajuns deja la trei dintre...

Actualitateo zi ago

Incendiu violent in localitatea Budureasa. Din fericire nu au existat persoane ranite grav

Mai multe acareturi din cadrul a două gospodării situate în localitatea Budureasa au fost mistuite de flăcări, în urma unui...

Actualitateo zi ago

Un bărbat de 54 de ani, este cercetat penal pentru conducerea sub influența alcoolului

Marți, 4 mai a.c., la ora 18.35, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Uileacu de Criş, polițiștii Biroului Drumuri Naționale...

Actualitateo zi ago

Tânăr de 17 ani, din Oradea, bănuit de furt calificat

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat şi cercetat un tânăr de 17 ani, din...

Actualitateo zi ago

Copiii de la Gradinița nr. 35 din cartierul Tractorul, au un nou parc de joacă

Copiii de la Grădiniţa nr. 35 din cartierul Tractorul sunt fericiţi să aibă propriul loc de joacă, în incinta curţii...

Tendințe