fbpx

De AZI, Amenzile sunt mai mari dacă refuzaţi să vă legitimaţi în fața polițiștilor

Accident GRAV la Cluj. Trei persoane rănite în urma impactului dintre două autoturisme
25 ianuarie 2020
Părinții cer reducerea numărului de ore: Nu mai avem timp de pierdut și nici generații de sacrificiu nu mai dorim să fie copiii noștri!
26 ianuarie 2020

De AZI, Amenzile sunt mai mari dacă refuzaţi să vă legitimaţi în fața polițiștilor

Noile prevederi în domeniul ordinii și siguranței publice au intrat în vigoare duminică. Astfel, noua lege prevede, printre altele, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze polițiștilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliției.

„Legea instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului”, transmite Poliția Română.

Noile reglementări prevăd că “refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

În forma anterioară a legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, sancțiunea era de maxim 500 de lei amendă.

Situațiile în care poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoane:

“- aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;

– există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

– aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;

– există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia”.