fbpx

Coronavirus: Situația la zi în unitățile de învățământ clujene.

Câte drumuri clujene au beneficiat de reabilitări în 2020
1 octombrie 2020
Paula Pîrvănescu, Președinte RBC BUSINESS CHAMBER face un apel către Guvernul României
1 octombrie 2020

Coronavirus: Situația la zi în unitățile de învățământ clujene.

Inspectoratul Școlar Județean Cluj monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivelul județului Cluj, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice, precum și de resursele, respectiv infrastructura unităților de învățământ preuniversitar.

Prin urmare, astăzi, 1 octombrie 2020, în conformitate cu datele existente la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, se înregistrează următoarea situație:

  318  unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 97 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 8 de unități de învățământ preuniversitar în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și a elevilor la activități/lecții online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Cluj, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/ instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi, din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Data de referință pentru aceste informații este 1 octombrie 2020, ora 12:00.

Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Cluj  transmit zilnic informările privind situația scenariilor adoptate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj.

DYOMEDICA

BeTheme WordPress Theme