fbpx
Connect with us

Actualitate

Consultare publică privind trotinetele electrice la Cluj. Primăria vrea părerea dumneavoastră pe acest subiect!

Published

on

Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională pentru proiectul de Hotărâre referitor la Regulamentul privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service, pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Prin O.U.G. nr.13/2020 din 4 februarie 2020 de modificare și completare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a fost reglementată circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a elaborat un proiect de Regulament prin care se stabilesc condițiile de utilizare a domeniului public de către operatorii de flote de trotinete electrice și utilizatorii acestora, în limitele competențelor și atribuțiilor autorității publice locale, astfel încât circulația în municipiu să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toate categoriile de participanți la trafic.

Se stabilesc, inclusiv, o serie de obligații în sarcina operatorilor de flote de trotinete electrice cu privire la asigurarea unor cerințe de calitate și siguranță în activitatea desfășurată, relația cu autoritatea publică locală și condițiile financiare. Regulamentul elaborat de către Primăria municipiului Cluj-Napoca este în concordanță cu dispozițiile similare stabilite de către autoritățile publice din alte orașe europene, Paris și Bruxelles.

Etapa consultării publice are loc în perioada 04-21 septembrie 2020. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.

Proiectul de Hotărâre, precum și anexele acestuia pot fi consultate pe site-ul instituției noastre primariaclujnapoca.ro, secțiunea Dezbateri publice sau aici.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate20 de minute ago

DOI BARBATI BĂNUIȚI DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII BIHORENI

Doi bărbați bănuiți că ar fi tâlhărit o octogenară și pe fiul acesteia, reținuți de polițiștii bihoreni – prejudiciul a...

Actualitate2 ore ago

Bătaie între 17 români pe Aeroportul din Londra. Erau membri aceleiași familii

Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Londra s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la un...

Actualitate2 ore ago

ATENȚIE: COD ROȘU METEOROLOGIC! In mai multe localitati bihorene

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Roșu, valabilă pentru localitățile Buntești, Pietroasa, Remetea, Curățele, Budureasa, Căbești...

Actualitate3 ore ago

Monitorul Oficial: Peste 90% din elevii români se întorc FIZIC la școală

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că va fi modificat ordinul comun al Ministerului Educației privind funcţionarea şcolilor în funcție de rata de infectare. Astfel,toți elevii vor putea...

Actualitate3 ore ago

Aloe vera, ulei și apă de lavandă, precum și răsaduri de plante aromatice, de vânzare la serele USAMV Cluj-Napoca

Disciplina de Fitotehnie, din cadrul Facultății de Agricultură (USAMV Cluj-Napoca) anunță punerea în vânzare de răsaduri de plante aromatice, precum...

Actualitate14 ore ago

SuperTeach Cluj: “Conexiunea dintre teorie și viața reală nu vine de la sine pentru elevi. Este datoria profesorilor să facă această legătură”

Conferința SuperTeach Cluj este al doilea eveniment hibrid regional, din acest an, susținut de asociația SuperTeach, ce urmărește creșterea comunității...

Actualitate14 ore ago

Sâmbăta aceasta va avea loc Gala Extraordinara “Libera Musica” in cadrul evenimentelor pilot, de la Opera Națională București

Ministerul Culturii a prevăzut, în cadrul evenimentelor pilot, și unul care să aibă loc la exterior. Astfel, Gala Extraordinară „Libera...

Actualitate20 de ore ago

Doar 36 de cazuri noi Covid la Cluj. Incidența continuă să scadă

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 294;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitate21 de ore ago

ȘOCANT: Autorul accidentului groaznic în care trei tineri au murit NU avea permis și era sub control judiciar, pentru trafic de droguri

Cei trei tineri morți în accidentul de sâmbătă noapte de la Poiana Stampei aveau probleme mari cu legea. Doi dintre...

Actualitate21 de ore ago

Piața volantă „Produs de Cluj” e o dovadă că românii au nevoie de asemenea evenimente

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Shopping City Deva, a organizat între 14 și 16 mai o piață volantă destinată...

Actualitate21 de ore ago

Untold și Neversea NU vor fi organizate, foarte probabil, nici anul acesta. Organizatorii: „Normele sunt imposibil de aplicat”

Festivalurile Untold şi Neversea nu vor fi organizate, foarte probabil, nici anul acesta, după ce, în 2020, tot pandemia le-a...

Actualitate22 de ore ago

Cod galben meteo și hidrologic -măsuri de protejare a vieții și bunurilor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări Cod Galben, valabile pentru județul Bihor, în intervalul 17 mai, ora 15:00...

Actualitate23 de ore ago

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere pe DJ 103H Bologa – Săcuieu

Consiliul Județean Cluj a demarat pe drumul județean 103H Bologa – Săcuieu lucrări de întreținere care se vor finaliza cu...

Actualitate23 de ore ago

Misiune de salvare a doi câini, din barajul Lugașu de Jos

Sâmbătă, 15 mai a.c., pompierii militari aleșdeni au salvat doi câini lăsați să moară, în barajul de pe raza localității...

Actualitate23 de ore ago

UN BARBAT A FOST REȚINUT ȘI CERCETAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 14 mai a.c. în jurul orei 22.40, polițiștii Biroului Rutier Cluj au reținut pentru 24 de ore...

Actualitate24 de ore ago

O mamă și băiatul ei, adolescent, au fost uciși în curtea unei biserici, de fostul iubit

O femeie de 37 de ani și băiatul ei, adolescent, au fost uciși în curtea unei biserici din Argeș. Copilul...

Actualitate24 de ore ago

Cluj: Electric Castle nu va avea loc nici anul acesta. Festivalul se amână pentru 2022

„Avem veşti triste. Electric Castle nu va avea loc anul acesta. În urma măsurilor şi restricţiilor pentru evenimente anunţate recent...

Actualitate24 de ore ago

Apel la donare de sânge. Bărbatul rănit grav în accidentul de pe centura Vâlcele-Apahida are nevoie de ajutor

Un accident grav a avut loc duminică între localitățile Apahida și Vâlcele, soldat cu o victimă. Bărbatul se află în...

Actualitate24 de ore ago

UPDATE: Un pacient al Spitalului Turda a DECEDAT după ce a căzut de la etaj. Suicid sau accident?

Un incident tragic a avut loc luni dimineața la Spitalul municipal Turda. Un pacient s-ar fi aruncat pe fereastra salonului...

Actualitate24 de ore ago

Clujul se vaccinează! 𝟯𝟵𝟬𝟬 𝗱𝗲 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗲 𝘃𝗮𝗰𝗰𝗶𝗻𝗮𝘁𝗲 la Maratonul Vaccinării – Împreună pentru Cluj! organizat de UMF

La Maratonul Vaccinării, care a avut loc în weekend la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, s-au vaccinat 3900 de...

Tendințe