fbpx

Cluj: Stadiul licitației pentru colectarea și transportul deșeurilor

#ClujulVerde. Cum va arăta cel mai mare proiect verde din istoria orașului, Parcul Est
9 februarie 2021
Lanțul de cafenele Captain Bean și-a fixat ca obiectiv peste 50 de locații noi în 2021
9 februarie 2021

Cluj: Stadiul licitației pentru colectarea și transportul deșeurilor

Marți, 9 februarie a.c., Consiliul Județean Cluj a găzduit în sistem de teleconferință ședința Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Eco-Metropolitan Cluj.

            Pe ordinea de zi a întâlnirii conduse de președintele A.D.I. și vicepreședinte al forului administrativ județean, domnul Marius Mînzat, s-a aflat prezentarea stadiului ultimei licitații publice demarate în vederea colectării și transportului deșeurilor municipale din județul Cluj, respectiv din localitățile aferente Lotului 1 – zona Cluj-Napoca și zona Huedin.

            Astfel, în ceea ce privește licitația pentru operarea deșeurilor din municipiul Cluj-Napoca, orașul Huedin și cele 43 de comune aparținătoare, până în prezent a fost finalizată faza 1, respectiv cea de verificare a garanțiilor, a condițiilor de formă și a eligibilității ofertelor. În faza a 2-a, aflată în plină derulare, are loc evaluarea din punct de vedere tehnic și, ulterior, financiar, a ofertelor depuse. După finalizarea întregii proceduri, Consiliul Județean Cluj, prin A.D.I., va proceda la încheierea contractului de servicii cu operatorul declarat câștigător.

Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj și președintele A.D.I.: „Ceea ce ne dorim este să finalizăm în bune condiții și licitația pentru lotul I, astfel încât sistemul de colectare și transport al deșeurilor să fie pe deplin funcțional, în întreg județul. Avem convingerea că, la finalul unei licitații extrem de complexe, clujenii vor beneficia de servicii de colectare și transport al deșeurilor conforme cu cele mai exigente standarde în domeniu ”.

            Tot în cadrul ședinței AGA, primarii clujeni au confirmat, prin vot, atribuirea și încheierea contractelor cu ofertantul câștigător pentru delegarea serviciilor de colectare şi transport al deșeurilor pe Loturile 2 și 3, în urma licitațiilor publice desfășurate cu acest scop.

            Un alt punct pe ordinea de zi l-a reprezentat aprobarea cuantumului cotizației încasate de A.D.I. Stabilită la 0,5 lei/an/persoană, această cotizație plătită anual de U.A.T.-urile clujene rămâne, în continuare, cea mai mică încasată de vreun ADI de profil din țară.

            Totodată, alături de aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al A.D.I. pe anul 2021 și de prezentarea raportului de activitate pe anul precedent, un punct pe ordinea de zi l-a reprezentat și completarea Consiliului Director al A.D.I. cu doi noi membri, respectiv domnii Grigore Fati și Mărginean Ioan, primarii comunelor Apahida și Moldovenești.