fbpx
Connect with us

Actualitate

Certificatul digital al UE a fost aprobat oficial și se va aplica de la 1 iulie

Published

on

Parlamentul European a aprobat, miercuri, definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene. Documentul se va aplica de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie, au transmis reprezentanții legislativului european. 

Eurodeputaţii au adoptat noile reglementări referitoare la certificatul COVID-19 cu 546 voturi pentru, 93 împotrivă şi 51 abţineri (cetăţenii Uniunii Europene) şi cu 553 voturi pentru, 91 împotrivă şi 46 abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe).

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte. Se introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană.

Țările UE nu pot să impună restricţii de călătorie suplimentare celor care au certificat

În cadrul negocierilor dintre instituţii, eurodeputaţii au obţinut un acord pentru ca ţările Uniunii Europene să nu poată să impună restricţii de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, “cu excepţia cazului în care [ele] sunt necesare şi proporţionale pentru protecţia sănătăţii publice”. Va trebui să se ţină seama de dovezi ştiinţifice, inclusiv de datele epidemiologice publicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Măsurile trebuie notificate celorlalte state membre şi Comisiei Europene cu 48 de ore înainte, dacă este posibil. Publicul trebuie să fie informat cu 24 de ore înainte.

Statele membre UE sunt încurajate să asigure posibilităţi de testare uşor accesibile şi la preţuri abordabile. La cererea Parlamentului, Comisia a promis să mobilizeze 100 de milioane euro în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă. Suma este destinată statelor membre, astfel încât să poată cumpăra teste pentru a emite certificate digitale ale UE privind COVID-19.

Toate ţările membre trebuie să accepte certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM). Statele membre decid, în schimb, dacă acceptă şi certificatele emise pentru vaccinurile autorizate potrivit procedurilor naţionale de autorizare sau pentru cele înscrise pentru utilizare în caz de urgenţă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Toate datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR). Certificatele vor fi verificate offline şi nu se vor păstra date cu caracter personal.

Textul trebuie să fie adoptat oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial al UE. El urmează să intre în vigoare imediat şi să se aplice începând cu 1 iulie 2021.

Citeste: https://www.abcnewstransilvania.ro/news/sts-pasaportul-covid-pentru-romania-functioneaza-ce-date-contine-certificatul-verde-de-calatorie/

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate4 ore ago

HORNBACH deschide primul magazin la Cluj și angajează peste 100 de persoane

Primul magazin de bricolaj al grupului german Hornbach, din municipiul Cluj-Napoca, va fi ridicat pe o suprafață pe 4 ha...

Actualitate4 ore ago

Vești bune! Și Italia renunță la MASCĂ în aer liber

Italienii se pregătesc să renunțe la purtarea măștii în aer liber. De luni, 28 iunie, va fi ridicată această obligație, a...

Actualitate4 ore ago

Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu național

Primarul Emil Boc a felicitat echipa de baschet U – BT Cluj-Napoca pentru obținerea unui nou titlu de campioni naționali....

Actualitate22 de ore ago

Femeie lovită de autobuz la Cluj. Traversa neregulamentar!

Accident grav pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Un șofer de autobuz a lovit o femeie care nu traversa regulamentar...

Actualitate22 de ore ago

Scene scandaloase într-un club din Cluj. Fată inconștientă abuzată sexual în văzul tuturor

Un tânăr a fost filmat într-un club clujean în timp ce abuza o tânără inconștientă, cel mai probabil beată.  Bărbatul...

Actualitate22 de ore ago

Primăria Câmpia Turzii: Rămas bun, domnule judecător!

Rămas bun, domnule judecător!Comunitatea de la Câmpia Turzii a pierdut, astăzi, un om de mare valoare și un profesionist desăvârșit,...

Actualitate22 de ore ago

Ministrul Sănătății: Tulpina indiană SARS-COV2 va fi predominantă în România. Spitalele sunt pregătite!

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat sâmbătă că tulpina indiană a SARS-CoV-2 poate deveni predominantă şi în România, ea afirmând...

Actualitate22 de ore ago

Pleci în vacanță în Grecia? Vezi aici tot ce trebuie să știi despre restricții și ce te așteaptă la vamă!

Weekend-ul trecut, sute de turiști români au așteptat ore în șir la cozi la punctul de frontieră Kulata-Promachonas pentru a intra în...

Actualitate22 de ore ago

METEO: Vine CANICULA! Se mențin însă avertizările de ploi torențiale

Ploile și vijeliile vor persista, iar meteorologii au emis noi avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru...

Actualitate22 de ore ago

NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj și doar 26 la nivel național. Am scăpat de pandemie?

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ NICIUN caz de Covid19 în ultima zi la Cluj. Am scăpat de pandemie? 🔴...

Actualitate22 de ore ago

Românii care pleacă în Spania NU mai au nevoie de test PCR. Se completează totuși un formular de sănătate

Spania a scos România din categoria statelor cu risc de infectare. Românii ajunși în Spania cu avionul nu mai trebuie...

Actualitate23 de ore ago

Mai mulți șoferi din Cluj au fost prinși BĂUȚI la volan în minivacanța de Rusalii

La data de 19 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au reținut pentru 24 de ore un...

Actualitate2 zile ago

Tânără de 20 de ani rănită după ce a căzut în lacul Tarnița. Au salvat-o pompierii

O tânără de 20 de ani a căzut sâmbătă în Lacul Tarnița. A fost nevoie de intervenția pompierilor, scrie Stiri...

Actualitate2 zile ago

Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ Un SINGUR caz de Covid19 în ultima zi, la Cluj 🔴 Efective angrenate (polițiști,...

Actualitate2 zile ago

Rusalii 2021. Tradiții și obiceiuri românești. Ce semnifică Rusaliile?

Rusalii 2021. Creștinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică...

Actualitate2 zile ago

Două focare de pestă porcină africană la Cluj

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a identificat două focare de pestă porcină africană la Cluj.  Două focare de...

Actualitate3 zile ago

Aeroportul Internaţional Cluj anunţă două noi zboruri operate de compania aeriană Blue Air

Cluj-Napoca, 18 iunie 2021: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță debutul a două noi destinații de vacanţă, Burgas (Bulgaria) și Constanța, operate de...

Actualitate3 zile ago

Urs lovit de mașină şi lăsat să moară, în Cluj. A agonizat ore întregi pe marginea drumului

Un urs a fost lovit de o mașină, pe un drum din Cluj, iar apoi șoferul și-a continuat drumul ca...

Actualitate3 zile ago

Dosar penal pentru un băiat de 16 ani din Călărași: a făcut accident conducând un autoturism neînmatriculat

Un băiat de 16 ani din Călărași a condus o mașină care avea plăcuțele de înmatriculare false, și a produs...

Actualitate3 zile ago

Alertă de INUNDAȚII. Cod portocaliu de viituri pentru mai multe râuri din țară. Și Clujul a primit mesaje RoAlert

Este alertă de tip cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 25 de judeţe până luni. Hidrologii au mai emis...

Tendințe