fbpx

Caz incredibil la Luna. Un bărbat și-a violat cățelușa. Sora lui a chemat Poliția

Hoț din Luna ARESTAT pentru mai multe furturi
5 februarie 2020
A picat Guvernul Orban! Moțiunea de cenzură a fost adoptată
5 februarie 2020

Caz incredibil la Luna. Un bărbat și-a violat cățelușa. Sora lui a chemat Poliția

La data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Luna au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat întreține raporturi  sexuale cu un animal, respectiv cu câinele său.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana reclamată, stabilind că este un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Luna. A fost solicitat un echipaj medical la fața locului pentru consult de specialitate, stabilindu-se că bărbatul se află sub influența băuturilor alcoolice și că nu necesită internare.

Investigațiile au fost continuate de către polițiști pentru stabilirea veridicității celor semnalate; astfel, la data de 4 februarie a.c., a fost dispusă printr-o ordonanță examinarea cățelușei deținute de către bărbat.

Polițiștii, însoțiți de reprezentantul teritorial al DSVSA Cluj și de un reprezentant din cadrul primăriei, s-au deplasat la domiciliul bărbatului și au ridicat patrupedul pentru continuarea verificărilor.

În cauză se continuă cercetările, polițiștii demarând cercetări pentru comiterea infracțiunii de ,,rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută de Legea nr.205/2004.