fbpx
Connect with us

Actualitate

Boc e supărat foc pe clujenii-hateri care nu vor metrou: ,,Unii și-ar rupe hainele de pe ei să nu se facă metroul, parcă nu ar trăi în acest oraș…”

Published

on

Primarul Emil Boc s-a arătat dezamăgit de clujenii care nu își doresc realizarea metroului. Construcția metroului înseamnă renunțarea pentru unii la autoturism, lucru greu de făcut, scrie clujcapitala.ro

Noi am lucrat din timp ca să vină o ocazie ca aceasta, cum e PNRR, să beneficiem de acești bani europeni. E un lucru extraordinar că începe să se facă metroul la Cluj”, spune primarul.

E important că 310 milioane de euro sunt prinși în PNRR. Vor fi continuați cu Programul Sectorial pentru Transporturi pentru continuarea lucrărilor. Sunt 9 stații prinse.

E un pas extraordinar că metroul începe să se facă la Cluj. Se preconizează ca anul acesta să fie finalizate toate documentaţiile. Anul viitor să se finalizeze licitația și din 2023 să înceapă lucrările. Avem speranță de viitor. Două luni de zile Comisia Europeană evaluează planul și îl aprobă sau va cere explicații”, a mai declarat Emil Boc

„În privința traficului (…) De asta sunt puțin supărat când văd ce este în Cluj de mulți ani, și îi vezi pe unii cum spun să nu se facă metroul, nu cumva să se facă metroul, fiind oameni de aici, din Cluj, asta doare mai mult. Parcă oamenii ăștia nu ar trăi în acest oraș și nu văd ce se întâmplă (…) Sunt supărat că știm ce este în Cluj și vezi pe unii că și-ar rupe hainele de pe ei să nu se facă metroul. Nu cumva să se facă la Cluj metroul. Sunt chiar de aici, din Cluj. Asta te doare mai mult. Parcă oamenii ăștia nu ar trăi în orașul ăsta și nu văd ce se întâmplă. Nu am inventat eu soluțiile astea. Faptul că am lucrat din timp la proiecte, pentru a fi la masa când se împart banii PNRR, este un lucru bun. 

Mulți clujeni critică proiectul spunând că investiția nu se justifică.

Proiectul metroului a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit acestui plan, metroul din Cluj va fi gata numai în anul 2029, termenul total al lucrărilor fiind de 96 de luni. Astfel, până în anul 2029, la finalizarea integrală a magistralei de metrou, ar trebui să existe 12,7 km de rețea nouă de metrou, 15 stații noi și 30 de rame electrice.

Banii pe care îi va primi proiectul metroului de la Cluj prin PNRR reprezintă doar aproximativ 30% din investiția totală, inițial, municipalitatea anunțând că metroul va primi prin program toată suma necesară. Acest impediment ar putea duce la tergiversarea termenului de finalizare preconizat, care era anul 2026 inițial și care, a „devenit” oficial 2029.

Citeste: https://www.abcnewstransilvania.ro/news/cluj-proiectul-metrou-si-tren-metropolitan-merge-mai-departe-boc-intr-o-luna-semnam-contractul/

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Actualitate2 ore ago

4 noi rute de vacanță debutează de pe Aeroportul Internațional Cluj

4 noi rute Wizz Air debutează de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj Cluj-Napoca, 11 iunie 2021: Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj...

Actualitate2 ore ago

Trei tineri răniți în urma unui accident grav, în Mociu

Un accident grav a avut loc vineri după-masa în localitatea clujeană Mociu. Trei tineri răniți în urma unui accident grav,...

Actualitate18 ore ago

Dorin Lojigan: Au început lucrările la Bazinul Didactic de Înot din Câmpia Turzii

𝗔𝘂 î𝗻𝗰𝗲𝗽𝘂𝘁 𝗹𝘂𝗰𝗿ă𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗮 𝗕𝗮𝘇𝗶𝗻𝘂𝗹 𝗗𝗶𝗱𝗮𝗰𝘁𝗶𝗰 𝗱𝗲 Î𝗻𝗼𝘁, transmite Primarul Dorin Lojigan pe contul dânsului de social media. ,,Acesta a...

Actualitate18 ore ago

Turda: Situl poluat de la Poșta Rât se transformă în spațiu verde

Primăria Turda: Transformăm situl poluat de la Poșta Rât în spațiu verde. În perioada, 1954-1983, în această zonă au fost...

Actualitate18 ore ago

Cluj: Se redeschide Bazinul Olimpic Grigorescu. Intrarea va fi pe bază de PROGRAMARE

Primăria Cluj-Napoca și RADP Cluj- Napoca anunță redeschiderea Bazinului Olimpic Grigorescu începând de miercuri, 16 iunie 2021. Într-o primă etapă...

Actualitate18 ore ago

Bărbatul de 96 de ani dispărut de acasă a fost găsit MORT într-un cimitir din Cluj

Horea Ioan, bărbatul de 96 de ani, plecat voluntar de la domiciliul său din Cluj-Napoca, a fost identificat fără viață,...

Actualitate18 ore ago

Apel Umanitar: Dorin Roșu – fost fotbalist la CSM Reșița, Armătura Zalău și ISCT – se luptă cu o boală cruntă! Hai să îl ajutăm împreună!

Dorin Roșu este cunoscut în Câmpia Turzii pentru meciurile magistrale pe care acesta le-a făcut în tricoul „gialo-blu”, iar cetățenii...

Actualitateo zi ago

CFR și alte companii feroviare pun în circulație Trenurile Soarelui: Cum poți ajungi la mare pe calea ferată în această vară?

TRENURILE SOARELUI 2021: Cum poți ajungi la mare pe calea ferată în această vară. Lista trenurilor spre litoral CFR Călători...

Actualitateo zi ago

Noaptea Muzeelor are loc în acest weekend la Cluj

Noaptea Europeană a Muzeelor are loc și în acest an la Cluj-Napoca, după ce ediția de pandemie din anul trecut...

Actualitateo zi ago

Cluj-Napoca: Deschiderea sezonului de canotaj pe lacurile Chios și Gheorgheni

Primăria Cluj-Napoca și RADP anunță deschiderea sezonului de agrement pe lacurile Chios (Parcul Central) și Gheorgheni 1 începând de sâmbătă,...

Actualitateo zi ago

VIDEO: Accident în localitatea clujeană Luncani

Un accident rutier a avut loc în urmă cu câteva minute în localitatea clujeană Luncani, pe direcția spre Câmpia Turzii....

Actualitateo zi ago

Pieton lovit MORTAL de un TIR pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca

Un pieton a fost accidentat mortal, joi seara, pe Bulevardul Muncii, din Cluj-Napoca, de un camion. Polițiștii fac cercetări pentru...

Actualitateo zi ago

Bărbat lovit de tren în zona gării Someșeni din Cluj-Napoca, în timp ce lucra la o garnitură

Joi seara a avut loc un accident de tren în zona gării Someşeni din Cluj-Napoca. Se pare că un bărbat...

Actualitateo zi ago

METEO: La Cluj se anunță un weekend plin cu ploi și descărcări electrice

Vineri, 11 iunie, maximele se vor situa în jurul temperaturii de 23 de grade Celsius, iar minimele, 12 grade, pe...

Actualitateo zi ago

Adoptarea facturării electronice, economii de 100 miliarde la bugetul statului

Adoptarea facturării electronice, economii de 100 miliarde la bugetul statului Adoptarea facturării electronice în România ar permite economisirea la bugetul statului...

Actualitate2 zile ago

Avram Gal, vicepreședinte ALDE: “Ceea ce avem nevoie este o justiție independentă, decuplată de politic și alte entități, care să nu facă rabat de la acest principiu: Nimeni nu este mai presus de lege!”

Avram Gal, vicepreședinte ALDE: “Ceea ce avem nevoie este o justiție independentă,  decuplată de politic și alte entități, care să...

Actualitate2 zile ago

Cluj: Doar 5 cazuri noi de covid în județ. Au rămas 31 de persoane internate pe ATI

SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 361;🔴 Persoane verificate cu privire la...

Actualitate2 zile ago

Discursul primarului din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, cu ocazia Zilei Eroilor

În accepțiunea clasică, eroii sunt acei oameni care, pentru un scop nobil sau pentru un principiu asumat, au renunțat la...

Actualitate2 zile ago

Ziua Eroilor, marcată la Cluj prin depuneri de coroane la monumentele eroilor din județ

Joi, 10 iunie 2021, cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor și a Zilei Înălțării Domnului, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Marius...

Actualitate2 zile ago

CE: România, vizată de 4 noi proceduri de infringement în domeniul deșeurilor şi biodiversităţii

România este vizată de patru proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în domeniul mediului, respectiv protecţia împotriva speciilor alogene invazive,...

Tendințe