fbpx

Bărbat rănit după ce i-a luat foc casa. Biblia sa a rămas neatinsă de flăcări

Tânăr din Luduș arestat după ce a terorizat mai multe femei
1 februarie 2021
Covid19: 136 persoane confirmate pozitiv azi la Cluj
1 februarie 2021

Bărbat rănit după ce i-a luat foc casa. Biblia sa a rămas neatinsă de flăcări

Sâmbătă, 30 ianuarie a.c., pompierii militari din cadrul Stației Ștei au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată în localitatea Poiana, comuna Criștioru de Jos, județul Bihor și acordarea primului ajutor calificat proprietarului casei, rănit în urma producerii evenimentului.

Pentru gestionarea situației de urgență semnalată prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 15.35, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate cu operativitate, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Ștei, din care două de stingere și unul de paramedici, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Criștioru de Jos.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la adresa indicată de apelant, flăcările se manifestau generalizat și violent în interiorul unei case compuse dintr-o singură cameră, și la o parte din acoperișul comun al locuinței și al unei construcții auxiliare lipită de aceasta. Echipajele de stingere au acționat timp de aproximativ 20 de minute, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea incendiului, împiedicând extinderea flăcărilor la întregul acoperiș și la anexă.

Pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarului locuinței, care, încercând să stingă incendiul înaintea sosirii echipajelor, a suferit arsuri de gradul 1 și 2 la nivelul mâinilor și picioarelor. Victima, în vârstă de 71 de ani, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a transportat-o la spital.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars mobilier și bunuri din încăpere, două ferestre, o ușă și circa 23 de metri pătrați din acoperișul construit pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Forțele de intervenție au salvat anexa lipită de locuința afectată de incendiu, circa 27 de metri pătrați acoperiș și bani aflați în interiorul camerei.

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reaminteşte bihorenilor că cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic, într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.

Totodată, subliniem încă o dată, faptul că este interzisă folosirea lichidelor combustibile (benzină, motorină, diluant, petrol etc.) pentru aprinderea focului în sobe.

De asemenea, recomandăm cetăţenilor respectarea următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor provocate de sistemele de încălzit:

•         Depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de centimetri, la sobele de cărămidă sau teracotă;

•         În faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 centimetri;

•         Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

•         Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate.