fbpx

Bărbat din Băișoara prins beat la volan. Nu a oprit la semnalul polițiștilor

COVID19: Record de cazuri confirmate în țară. Aproape 3000 de teste pozitive
7 octombrie 2020
Peste 500 de polițiști clujeni verifică respectarea regulilor impuse de Covid19
8 octombrie 2020

Bărbat din Băișoara prins beat la volan. Nu a oprit la semnalul polițiștilor

La data de 6 octombrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiul Turda au efectuat un semnal regulamentar de oprireconducătorului unui autoturism care se deplasa peDN1 E81, în localitatea Mihai Viteazu. 

Conducătorul autoturismului nu a respectat indicaţiile polițiștilor, continuându-şi deplasarea.

Cu operativitate, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar după aproximativ 5 km, acesta a fost oprit.

Fiind identificat, conducătorul autoturismului, unbărbat de 32 de ani, din comuna Băişoara, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat.  

Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţaalcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şipedepsită de Codul penal.