fbpx

Bărbat căzut în fântână, în hipotermie, salvat de pompierii bihoreni

Copil salvat de pompieri după ce mama lui a rămas blocată pe balcon
13 februarie 2020
Județul Cluj, promovat în Ţara Sfântă
13 februarie 2020

Bărbat căzut în fântână, în hipotermie, salvat de pompierii bihoreni

Gal Avram

Miercuri, 12 februarie a.c., echipajele specializate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au fost solicitate, prin intermediul Sistemului Unic 112, să intervină pentru salvarea unui copil rămas blocat în casă și a unui adult căzut într-o fântână.

În jurul orei 17.30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană căzuse într-o fântână aflată în curtea unei gospodării situate în localitatea Sălacea.

Pentru salvarea bărbatului, în vârstă de 50 de ani, au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, din care unul de prim ajutor calificat, care, sosite la fața locului, au constatat că, victima se afla într-o fântână de aproximativ trei metri, adâncimea apei fiind de circa un metru.

Utilizând cordiţele de salvare, unul dintre membrii echipajului de pompieri, a coborât în fântână, asigurând victima pentru acțiunea de evacuare, după care, cu ajutorul centurilor de siguranță, corzilor de salvare și a altor accesorii specifice, aceasta a fost scoasă la suprafață, de pompierii militari.

Pompierii militari paramedici i-au acordat bărbatului, care prezenta hipotermie, primul ajutor calificat, transportându-l ulterior la Spitalul din Marghita.

BeTheme WordPress Theme