fbpx

ALOPEDI, extrem de util în timpul crizei sanitare; 7 din 10 cazuri rezolvate fără a mai fi nevoie de deplasarea la medic

Grevă printre angajații unui spital din Cluj. Sunt obligați să facă testul Covid contracost
7 octombrie 2020
Ultima oră: Masca devine OBLIGATORIE în spații publice, într-un municipiu din Cluj
7 octombrie 2020

ALOPEDI, extrem de util în timpul crizei sanitare; 7 din 10 cazuri rezolvate fără a mai fi nevoie de deplasarea la medic

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu echipa managerială a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, o analiză a activității serviciului telefonic de tip ,,call-center” destinat obținerii de sfaturi medicale pediatrice de urgență – 0364-917, din primele trei trimestre ale anului 2020.

S-a constatat, astfel, că ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primele nouă luni ale acestui an de către nu mai puțin de 7.365 de părinți. În majoritatea apelurilor telefonice – 68,4% au fost formulate recomandări de îngrijire a copilului la domiciliu, pentru 818 copii s-a recomandat consultul medical imediat iar în cazul a trei copii a fost necesară solicitarea intervenției Serviciului de Ambulanță.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „ALOPEDI și-a dovedit din plin utilitatea și acum, pe parcursul crizei sanitare. Faptul că în aproape 70% din cazuri problema a putut fi rezolvată telefonic, fără a mai fi nevoie de deplasarea fizică a copilului la spital sau la cabinetul medical, spune totul. S-a evitat, astfel, contaminarea și punerea în pericol a sănătății a numeroși copii, fapt care e cu adevărat important și pentru care mulțumesc întregii echipe ALOPEDI a Spitalului de Copii”.

Serviciul de telemedicină al Spitalului de Urgență pentru Copii – ALOPEDI 0364-917 oferă de aproape șapte ani sfaturi privind îngrijirea la domiciliu a copilului bolnav, dar există și părinți care apelează pentru consiliere în ceea ce privește îngrijirea copilului sănătos sau completarea sfaturilor medicale după ce copilul a fost evaluat față în față de către un medic, în cazul a 14% dintre apeluri.

Febra rămâne principalul motiv de solicitare a sfatului pediatric telefonic, urmată de diaree, vărsături și erupția cutanată, un număr important de apeluri – 488 având ca și cauză traumatismele și accidentele casnice. 58,62% din apelurile preluate au provenit din zona metropolitană Cluj-Napoca iar 3.028 de apeluri din afara județului, în special din București și județele Brașov, Constanța și Prahova. De asemenea, serviciul de call-center pediatric a fost apelat și din afara țării, în cazul a 19 copii.