fbpx

Accident pe Calea Victoriei la Turda. O tânără de 20 de ani a fost rănită grav

Lucrări în ritm de melc. Când se va finaliza autostrada Sebeș-Turda?
2 noiembrie 2018
Vânzătorii de Parfumuri Fake săltați de polițiștii clujeni
2 noiembrie 2018

Accident pe Calea Victoriei la Turda. O tânără de 20 de ani a fost rănită grav

Poliţiştii Biroului Rutier Turda cercetează împrejurările producerii unui accident rutier grav, produs pe strada Calea Victoriei, din municipiul Turda.

 La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 15.30, pe strada Calea Victoriei din municipiul Turda, judeţul Cluj, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea a două vehicule în următoarele împrejurări:

Un bărbat de 32 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Victoriei, din aceeaşi localitate, ar fi pătruns într-un sens giratoriu fără a respecta semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, intrând astfel în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 20 de ani, care, în urma accidentului, a fost rănită grav.

Cercetările continuă în vederea clarificării tuturor împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.