fbpx

Accident groaznic la Cluj. O femeie a rămas încarcerată

Covid19: 179 persoane au fost confirmate Covid-19 în județul Cluj
3 februarie 2021
Vezi care sunt cele trei scenarii pentru redeschiderea școlilor!
3 februarie 2021

Accident groaznic la Cluj. O femeie a rămas încarcerată

„Un apel de urgență a fost înregistrat în jurul orei 13.40, prin care s-a solicitat intervenția pompierilor ca urmare a răsturnării unui autoturism în afara părții carosabile, ce se deplasa pe una dintre arterele nodului de acces către centura de ocolire Vâlcele-Apahida, în apropierea localității Gheorgheni.

Două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au fost dislocate la locul accidentului. Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe plafon în canalul pentru colectarea apelor pluviale de pe marginea carosabilului, iar înăuntrul autovehiculului se afla încarcerată o femeie, care suferise multiple traumatisme, era în stare de conștiență, dar confuză, și avea capul prins între tetieră și scaunul autovehiculului.

S-a intervenit pentru stabilizarea mașinii, tăierea stâlpilor de susținere a acestuia și a unei părți din plafon. Apoi s-a ridicat autoturismul cu cilindrii pneumatici pentru a asigura accesul salvatorilor la persoana rănită. S-a procedat pentru eliberarea acesteia de priza formată între scaun și tetieră, prin tăierea acestora, după care victima a fost extrasă cu echipamentele speciale din dotare, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Echipajul SMURD a acordat asistență medicală de urgență femeii de cca 40 de ani și a transportat-o la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Cluj.