fbpx

300 de amenzi aplicate de polițiștii clujeni de Crăciun

VIDEO: Avram Gal prin asociația evanghelică New Life a adus bucuria într-o familie nevoiașă
26 decembrie 2020
Începe marea vaccinare! 90 de cadre medicale de la Infecțioase Cluj vor fi vaccinate duminică
26 decembrie 2020

300 de amenzi aplicate de polițiștii clujeni de Crăciun

Sub coordonarea Instituției Prefectului Cluj, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării Mobile „Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca și polițiști locali din cadrul primăriilor, sunt desfășurate acțiuni în sistem integrat, pe raza întregului județ.

Se acționează în scop preventiv, pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea riscului rutier. 

În perioada 24-25 decembrie, peste 800 de forțe au acționat pe raza întregului județ, fiind legitimate peste 5.800 de persoane. 

În cadrul acestor acțiuni, s-a verificat modul de respectare a măsurilor impuse prin HG 935/2020 și menținute prin HG 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Astfel, au fost controlate 613 obiective, dintre care peste 300 de restaurante, baruri și terase și aproximativ 210 hoteluri, pensiuni și cabane, verificându-se respectarea prevederilor legale referitoare la interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri, în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private. 

Totodată, forțele implicate au verificat și respectarea restricțiilor e circulație în intervalul 23.00-05.00.

Urmare a neregulilor constatate, în cele două zile, au fost aplicate 294 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu Legea 55/2020, în valoare totală de 56.200 de lei. 

Pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, dar și pentru a petrece sărbătorile în siguranță, acțiunile vor continua! 

Sărbători liniștite!