Vicepremierul României și Ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, prezentă la Câmpia Turzii

Avertizări COD Galben de vremea rea pentru mai mult de jumătate din țară. Vremea va fi deosebit de rece!
6 mai 2019
În sfârșit! CJ Cluj a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare pe drumul județean 150 Viișoara – Ceanu Mare – Frata – Mociu
7 mai 2019

Vicepremierul României și Ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, prezentă la Câmpia Turzii

Onorând invitația președintelui organizației municipale dl. Avram Gal, Vicepremierul Guvernului României, doamna Grațiela Gavrilescu, împreună cu echipa dânsei, și doamna Steluța Cătăniciu, deputat ALDE în Parlamentul României au participat ieri la o ședință la sediul ALDE din Câmpia Turzii.

Pe parcursul sedinței s-au discutat probleme de nivel național, acțiuni cu privire la iminentele alegeri europarlamentare și soluții pentru direcțiile dezvoltării locale, într-un ritm mult mai susținut decât până în prezent. Doamna vicepremier a dat răspunsuri problemelor ridicate și asigurări ferme că există multe posibilități pentru atragerea de fonduri. 

,,De asemenea, ne-a asigurat de sprijinul personal în identificarea celor mai bune și rapide soluții pentru întocmirea și implementarea proiectelor. Pe această cale dorim să adresăm mulțumiri, prin Organizația locală ALDE, către Guvernul României care, prin prezența doamnei vicepremier, ne-a demonstrat că își îndreaptă atenția spre asigurarea bunăstării cetățenilor și dezvoltarea municipiului nostru”, transmit reprezentanții ALDE.

BeTheme WordPress Theme