INCENDIU în secţia de psihiatrie a Spitalului Oradea: 24 de pacienţi au fost evacuaţi

Ziua Marinei Române – Mesajul Ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș
15 august 2019
#METEO: Vreme răcoroasă, averse şi descărcări electrice
16 august 2019

INCENDIU în secţia de psihiatrie a Spitalului Oradea: 24 de pacienţi au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în secţia exterioară de psihiatrie a Spitalului Municipal Oradea, din cauza unei ţigări. 24 de persoane au fost evacuate, iar trei pacienţi au suferit arsuri şi intoxicaţii cu fum. La UPU au ajuns şi doi angajaţi ai spitalului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii bihoreni au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un salon cu patru paturi de la Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Municipal Oradea.

Incendiul s-a manifestat la parterul clădirii şi au fost evacuate 24 de persoane, pacienţi ai spitalui.

Trei dintre aceştia au fost răniţi şi duşi la UPU Oradea.

„O persoană a suferit arsuri de gradul III pe 40% din suprafaţa corporală, una arsuri de gradul II la nivelul feţei şi căilor respiratorii iar cea de-a treia victimă a fost intoxicată cu fum. Cauza probabilă a incendiului a constituit-o fumatul în locuri nepermise”, a spus Roşca.

De asemenea, doi angajaţi ai spitalului, un asistent medical şi un îngrijitor, care au intervenit la evacuarea pacienţilor, iar apoi s-au simţit rău, au fost transportaţi la UPU, iar la nivelul Spitalului Clinic Municipal ”Gavril Curteanu” Oradea a fost declanşată o anchetă internă pentru verificarea împrejurărilor în care o persoană ar fi putut fuma la Psihiatrie, deşi acest lucru este interzis.

BeTheme WordPress Theme