Primăriile pot finanța activitățile de interes local destinate tinerilor, prin înființarea de ONG-uri sau centre de tineret!

„Vulturii Carpaţilor” pregătesc o nouă misiune în Afganistan
12 January 2018
Mihai Tudose s-a întâlnit azi cu reprezentanții companiei Ford
12 January 2018
Show all

Primăriile pot finanța activitățile de interes local destinate tinerilor, prin înființarea de ONG-uri sau centre de tineret!

Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social a inițiat o campanie de informare a tuturor primăriilor de orașe și comune cu privire la posibilitatea finanțării activităților de interes local destinate tinerilor.

Ministrul Gabriel Petrea a informat 3085 de autorități locale despre noile oportunități de finanțare a activităților de tineret, create prin completarea Legii tinerilor nr.350/2006.

“Obiectivul principal trebuie să fie susținerea și pregătirea tinerilor pentru un viitor stabil. Trebuie să le oferim oportunități egale de dezvoltare profesională și socială. Cred că instituțiile publice trebuie să investească în generația tânără, iar împreună cu ONG-urile, să desfășoare proiecte care să determine scăderea șomajului, a sărăciei tinerilor și a abandonului școlar. Putem crea o generație pregătită să facă față cerințelor de pe piața muncii prin finanțarea constantă a educației, consilierea tinerilor în carieră și susținerea participării active a tinerilor la viața publică. Încurajez autoritățile locale să folosească noile oportunități legislative create și să finanțeze activitățile de tineret, contribuind astfel la dezvoltarea unor comunități durabile.“ a declarat Ministrul Gabriel Petrea.

De acum, primăriile de orașe și comune pot constitui Fondul destinat activităților de tineret. Consiliile locale pot repartiza din bugetul propriu, fonduri special destinate activităților în beneficiul tinerilor, sub forma unor proiecte desfășurate de ONG-uri sau prin înființarea unor centre de tineret.

BeTheme WordPress Theme